Cel mai important eveniment sportiv auto al anului, a 45-a ediție a Raliului Dakar, a ajuns la final, la capătul a 8,500 de km. Competiția s-a desfășurat pentru al patrulea an consecutiv în Arabia Saudită și a fost organizată în intervalul 31 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023.
Tag: Iveco
IVECO a dat asigurări că până în 2023 va reuşi să recupereze întârzierile şi să devanseze termenele asumate
Premierul României, Nicolae Ciucă, care a vizitat miercuri fabrica de camioane IVECO din Petreşti (Dâmboviţa), a declarat că reprezentanţii firmei au oferit asigurări că până anul viitor vor fi recuperate întârzierile apărute în urma pandemiei şi a unor aspecte legate de asigurarea logistică.
Corespondență de la Torino – IVECO eDAILY – partenerul de drum prietenos atât cu mediul, cât și cu șoferul
Prezentat în luna septembrie la IAA Hanovra, noul model IVECO eDAILY răspunde celor mai importante provocări cu care se confruntă companiile de transport în prezent. Diverse versiuni ale celebrului van, dar electrificate, au putut fi testate de specialiști la Torino în condiții de trafic real.
România trebuie să dezvolte infrastructură pentru camioanele alimentate cu CNG/LNG pentru a reduce emisiile de carbon
În condițiile în care aproape 77 % dintre transporturile de mărfuri în România sunt realizate rutier, camioanele care folosesc CNG (gaz natural comprimat) și LNG (gaz natural lichefiat) sunt o soluție reală pentru a reduce emisiile de carbon și trebuie incluse în programul de diminuare a gazelor cu efect de seră în transporturi, arată studiul „Viitorul Transportului in Romania” elaborat de Deloitte și E3M, la cererea Confederației Patronale Concordia.
Iveco a prezentat un prototip al camionetei eDaily, alimentată cu hidrogen, dezvoltată cu Hyundai Motor
Compania italiană Iveco a prezentat luni un prototip al camionetei mari eDaily, alimentată cu hidrogen, pe care a dezvoltat-o împreună cu Hyundai Motor, acesta fiind primul rezultat tangibil al unui parteneriat mai larg între cei doi producatori auto, transmite Reuters.
Datele APIA arată că piața de autovehicule ușoare va scădea în acest an
Analiza pieței auto pentru primele șapte luni ale acestui an, realizată de APIA, arată că, deși piața de autovehicule s-a aflat într-o ușoară creștere, vânzările de autovehicule utilitare au înregistrat un recul serios în acest an, iar prognozele nu sunt foarte optimiste.
Iveco Group se retrage din Rusia, transferând participaţia deţinută la o companie mixtă din această ţară partenerului său local
Producătorul italian de camioane şi autobuze Iveco Group a decis să se retragă din Rusia, transferând participaţia deţinută la o companie mixtă din această ţară partenerului său local, după ce a luat în considerare această măsură timp de luni de zile, ca urmare a invadării Ucrainei de către Moscova, a declarat miercuri directorul general Gerrit Marx, transmite Reuters.
Iveco a donat trei vehicule din gama Daily către Crucea Roșie Română
Peste 100.000 de oameni, aflați în situații vulnerabile, au fost ajutați în perioada pandemiei COVID-19 prin acțiunile umanitare implementate de Crucea Roșie Română și IVECO, care a donat organizației trei vehicule din gama Daily, în valoare de 150 de mii de euro. Autoutilitarele sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente, iar două dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.
IVECO lansează un serviciu nou de asistență digitalizat dedicat șoferilor de camioane – IVECO TOP CARE
IVECO a lansat un nou serviciu de asistență a șoferilor, IVECO TOP CARE, pentru situațiile când aceștia se află la volanul unui camion care se avariază, serviciu disponibil atât pentru gama de vehicule noi, cât și pentru cele rulate. Acest serviciu, complet digitalizat se bazează pe aportul a peste 1.800 centre Iveco situate în întreaga Europă.
Iveco România susține lecția CNG în fața studenților Universităţii Politehnica Bucureşti
Studenții Universităţii Politehnica Bucureşti Anul 4 – autovehicule rutiere în cadrul Facultății de Transporturi au ocazia să vadă la Iveco România cum arată tehnologiile actuale pe piaţă.
Hyundai și Iveco ar putea colabora în privința tehnologiei pentru car sharing
Producătorul italian de vehicule comerciale Iveco Group și grupul coreean Hyundai au anunțat semnarea unui acord preliminar în domeniul vehiculelor pentru car sharing.
IVECO și Air Liquide accelerează dezvoltarea mobilității camioanelor alimentate cu hidrogen în Europa
IVECO și Air Liquide au semnat un Memorandum pentru dezvoltarea mobilității alimentate cu hidrogen în Europa.
Ofertă extinsă de camioane pe gaz la producătorii europeni
Dacă până acum v-am prezentat avantajele camioanelor grele alimentate cu CNG sau LPG, haideți să vedem și pe ce ofertă se pot baza transportatorii europeni și ce ofertă de astfel de camioane au ei la dispoziție pe piața din Uniunea Europeană.
Iveco și Nikola inaugurează o unitate de producție în Ulm, Germania
Parteneriatul dintre producătorul global de vehicule comerciale și grupul din SUA specializat în camioane grele de clasă 8 cu emisii zero și soluții energetice aferente este pe cale să-și înceapă călătoria de producție în Ulm, Germania.
Dieselgate: Percheziţii la birourile Fiat şi Iveco din mai multe state europene
Parchetul din Frankfurt a anunţat miercuri că mai multe percheziţii coordonate au fost efectuate de autorităţile germane, italiene şi elveţiene la constructorii auto Fiat şi Iveco cu privire la suspiciunile privind manipularea emisiilor poluante ale motoarelor diesel care echipează vehiculele Fiat, Alfa Romeo, Jeep şi Iveco, informează AFP.