Transportatorii vor să ştie dacă şoferii maşinilor mai mari de 3,5 tone intră sau nu în carantină

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului României să clarifice urgent situaţia şoferilor transporturilor comerciale ce vin dinspre Italia sau din alte zone din UE. Transportatorii vor să ştie dacă şoferii maşinilor mai mari de 3,5 tone intră sau nu în carantină.

FORT a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că cere Guvernului să clarifice urgent situaţia şoferilor transporturilor comerciale ce vin dinspre Italia sau din alte zone din UE.

”Au trecut 20 de ore de la întâlnirea patronatelor cu Ministerul Transporturilor şi nici până la această oră nu se cunoaşte regula cu privire la intrarea în carantină a şoferilor de tir. Direcţia de sănătate publică le comunică acestora, la intrarea în frontieră, că vor fi escortaţi pentru intrarea în carantină. Ieri la ministerul de resort informaţia era clară cu privire la exceptarea de la carantină a şoferilor vehiculelor de transport comercial peste 3,5 to”, au transmis transportatorii.

Potrivit acestora, necomunicarea clară a regulilor impuse şoferilor de tir ”a declanşat un adevărat haos în rândul companiilor de transport care au asaltat F.O.R.T. cu mesaje în vederea clarificării situaţiei”.

Potrivit deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricţiile de trafic impuse prin hotărârea CNSSU din data de 8 martie a.c., privind accesul pe teritoriul României.

Related posts