RAPORT: IMM-urile româneşti exportă mărfuri cu 20% mai mult în 2023 faţă de anul trecut. Cele mai multe mărfuri sunt exportate în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria

IMM-urile româneşti exportă cantităţi din ce în ce mai mari către Europa, fiind înregistrată astfel o creştere de 20% a cantităţii de mărfuri transportate către pieţele externe în 2023 faţă de anul trecut, potrivit datelor DSV Road, parte din grupul danez DSV, a treia cea mai mare companie de servicii de transport de mărfuri din Europa. Cele mai transportate mărfuri sunt din categoriile produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi industrie uşoară. Cele mai multe mărfuri sunt exportate în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria.

 

”IMM-urile româneşti exportă cantităţi din ce în ce mai mari către Europa, fiind înregistrată astfel o creştere de 20% a cantităţii de mărfuri transportate către pieţele externe în 2023 faţă de anul trecut. Cele mai transportate mărfuri sunt din categoriile produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi industrie uşoară”, potrivit datelor DSV Road, parte din grupul danez DSV, a treia cea mai mare companie de servicii de transport de mărfuri din Europa.

Potrivit raportului DSV Road, IMM-urile româneşti transportă între 2.000 şi 5.000 de tone de mărfuri lunar, fiind efectuate 900 de transporturi pe lună. Cele mai multe mărfuri exportate de IMM-urile locale ajung în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, ceea ce arată o diversificare a pieţelor şi abilitatea companiilor româneşti de a se adapta cerinţelor internaţionale.

“Observăm o creştere semnificativă în exporturile IMM-urilor româneşti de la an la an. Acest lucru demonstrează nu doar abilitatea acestor companii de a se adapta mediului concurenţial european, dar şi dorinţa lor de a contribui la dezvoltarea economiei româneşti prin extinderea activităţii pe pieţele internaţionale. DSV Road susţine companiile mici şi mijlocii din România prin servicii de transport de tip grupaj, de altfel cel mai folosit tip de transport de aceste companii, care le ajută să reducă cheltuielile cu până la 80%, prin optimizarea de rute şi prin extinderea rutelor către mai multe pieţe. Iar de la an la an înregistrăm creşteri ale numărului de clienţi IMM-uri din domenii diverse pentru servicii de transport atât între România şi Europa, cât şi pentru transport intern de mărfuri, o piaţă în creştere pentru compania noastră”, declară Sergiu Iordache, managing director DSV Road.

Din totalul de clienţi DSV Road, 70% este reprezentat de IMM-uri, în special din domeniile FMCG, retail, confecţii, industria chimică şi pharma. Cele mai multe dintre acestea importă mărfuri din diverse ţări din Europa, în proporţie de 80%, dar activitatea lor de export este în creştere constantă.

Cel mai folosit tip de transport de către IMM-uri, în proporţie de peste 90%, este transportul de tip grupaj, care permite transportarea cantităţii dorite de mărfuri, de la 10 kg la 3.000 kg per camion, alături de mărfurile altor firme. Doar 5% din IMM-uri închiriază un camion complet pentru transportul de mărfuri.

Pe locul următor se află transportul intermodal (rutier+feroviar), ales de IMM-urile din România pentru disponibilitatea capacităţii stabile de transport, pentru costurile mai puţin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă de încărcare mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului înconjurător. Transportul intermodal poate reduce cantitatea de emisii de carbon cu până la 70%.

De altfel, un interes crescut al IMM-urilor este şi pentru soluţia de Green Transport, acestea urmând trendul companiilor multinaţionale cu programe de sustenabilitate şi strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM-urile apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicaţia CO2 Reporting Tool, prin care este calculată cantitatea de emisii de CO2, primind astfel consultanţă pentru optimizarea lanţului logistic.

Related posts