Ministerul Finanţelor: Sprijin de 260 de milioane de euro de la BEI pentru reducerea numărului de accidente pe şosele și reabilitarea de unităţi sanitare

Trei noi contracte de finanţare au fost semnate între Banca Europeană de Investiţii şi Ministerul Finanţelor, cu o valoare totală de peste 260 de milioane euro, pentru îmbunătăţirea siguranţei drumurilor naţionale din România şi reducerea numărului de accidente, răniri şi decese, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte pentru reabilitarea, reamenajarea şi extinderea a 26 de unităţi sanitare din ţară, în scopul pregătirii acestora din perspectiva unor potenţiale viitoare pandemii, dar şi pentru susţinerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat.

Potrivit unui comunicat al MF, remis luni redacției noastre, la contractul de finanţare destinat sprijinirii realizării unor investiţii privind siguranţa rutieră, în valoare de 50 milioane de euro, data limită de tragere a împrumutului este de 5 ani de la semnare. Valoarea totală a proiectului este de circa 100 milioane euro, iar implementarea acestuia va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Proiectul include 89 de investiţii în sensuri giratorii, pasaje superioare sau subterane, respectiv sisteme de dirijare/semnalizare şi se estimează că va fi finalizat până în anul 2027.

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Se estimează că realizarea investiţiilor va fi finalizată în 2025.

MF menţionează că investiţiile selectate a fi incluse în cele trei proiecte prezintă un raport cost beneficiu ridicat.

Related posts