UNTRR solicită Guvernului aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen

Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului accelerarea procesului de aderare la spaţiul Schengen şi simplificarea procedurilor administrative la punctele trecere a frontierelor, cu scopul de a reduce timpii de aşteptare foarte mari care afectează şi perturbă grav operaţiunile internaţionale ale transportatorilor români.

Iveco a donat trei vehicule din gama Daily către Crucea Roșie Română

Peste 100.000 de oameni, aflați în situații vulnerabile, au fost ajutați în perioada pandemiei COVID-19 prin acțiunile umanitare implementate de Crucea Roșie Română și IVECO, care a donat organizației trei vehicule din gama Daily, în valoare de 150 de mii de euro. Autoutilitarele sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente, iar două dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.

România prelungeşte termenul pentru aplicarea derogărilor la tarifele aplicate pe traseul: portul Constanţa – punctul de frontiera Albiţa, pentru facilitarea transportului de mărfuri din Republica Moldova spre/din portul Constanţa

România prelungeşte termenul pentru aplicarea derogărilor la tarifele aplicate pe traseul: portul Constanţa – punctul de frontiera Albiţa, pentru facilitarea transportului de mărfuri din Republica Moldova spre/din portul Constanţa. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a emis un ordin în acest sens, documentul fiind publicat în Monitorul Oficial.

UNTRR: Propunerea Guvernului de a subvenţiona preţul motorinei cu 0,5 lei/litru este insuficientă

Măsura propusă de Guvern de a subvenţiona preţul motorinei cu 0,5 lei/litru este insuficientă şi acoperă sub 5% din parcul total de vehicule comerciale din România, atrage atenţia Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care propune, în schimb, opt măsuri de sprijin pentru a combate efectele crizei actuale.

MF: Sprijin pentru transportatorii şi distribuitorii din România prin acordarea unei subvenţii de 50 bani pe litrul de combustibil

Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil din cauza situaţiei internaţionale, valoarea ajutorului acordat fiind de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei, conform unui comunicat al instituţiei.

Renault Trucks anunță economii de combustibil și CO2 de până la 10 % cu noile modele D, D WIDE ȘI C 2.3 m

În 2023, producătorul își îmbunătățește eficiența energetică a modelelor sale proiectate pentru distribuție și construcții ușoare, reducând, în același timp, amprenta lor ecologică. Datorită optimizării motorului, unei noi cutii de viteze și pachetului Fuel Eco+, Renault Trucks D, D Wide și C 2.3 m 2023 permit reducerea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2 asociate cu până la 10%.

Analiză: Sistemul RO e-Transport va monitoriza bunurile cu risc fiscal ridicat

Sistemul naţional RO e-Transport, pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, precum legume, fructe, băuturi alcoolice, produse minerale, îmbrăcăminte şi încălţăminte, va deveni obligatoriu de la 1 iulie 2022, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, acest sistem urmând să fie interconectat cu alte sisteme de monitorizare, arată analiza PwC România. “Nerespectarea prevederilor va atrage amenzi de până la 50.000 lei pentru persoanele fizice şi de până la 100.000 lei pentru persoanele juridice, la care se va adăuga confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Scopul implementării sistemului RO e-Transport este…

Creșteri semnificative pentru Renault Trucks în 2021

În 2021, Renault Trucks a înregistrat o creștere semnificativă a afacerii, cu un total de 51.460 de vehicule facturate (+25%) pe o piață dinamică. În Franța, producătorul se laudă cu cea mai mare cotă de piață din ultimii zece ani, de 29,8%. La sfârșitul unui an marcat de o revigorare generală a activității economice și cu o cerere puternică pe piețele de vehicule comerciale, Renault Trucks a înregistrat o creștere de 25% a facturărilor totale, la 51.460 de vehicule, în ciuda perturbațiilor de aprovizionare a liniilor de producție. Renault Trucks…

UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului României măsuri concrete și imediate pentru prevenirea blocării funcționării transporturilor rutiere și lanțurilor de aprovizionare în următoarele 15 zile

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR semnalează într-un comunicat de presă că operatorii de transport rutier comercial se află la limita supraviețuirii din cauza creșterii inflației și a prețului la carburanți, pe fondul conflictului din Ucraina.

Două noi camioane electrice disponibile din 2023: Renault Trucks T E-Tech pentru transportul regional și Renault Trucks C E-Tech pentru activitatea de construcții

Renault Trucks își extinde gama integral electrică și a anunțat, pentru 2023, startul vânzărilor pentru două noi modele de până la 44 t, și anume Renault Trucks T E-Tech pentru transportul regional și Renault Trucks C E-Tech pentru activitatea de construcții.

UNTRR solicită măsuri de sprijinire a eforturilor industriei transporturilor rutiere implicate în acțiunile de ajutor umanitar pentru Ucraina și refugiații de război

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR anunță că mulțumește Ministerului Afacerilor Externe – MAE, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – MTI și Ministerului Afacerilor Interne – MAI și autoritãților vamale române pentru implicarea promptã în sprijinirea transportatorilor rutieri români blocați în vãmile ucrainene, care a condus la soluționarea urgentã a problemelor firmelor românești, semnalate punctual de cãtre UNTRR.