Consiliul şi Parlamentul European au ajuns, joi, la un acord politic provizoriu cu privire la standarde de performanţă mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi, informează un comunicat de presă al Consiliului European.
Category: PICKUP
Autospeciale 4×4 Ford Raptor achiziționate din fonduri europene pentru Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră din întreaga țară vor fi dotați, în perioada următoare, cu 50 de autospeciale Ford Raptor 4×4 pentru misiunile în zonele cu teren accidentat sau greu accesibil. Prima serie de 12 autospeciale a fost recepționată și prezentată, în cursul zilei de miercuri, 24 august, în prezența ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode și a reprezentanților din minister și din Poliția de Frontieră.
Elon Musk a anunțat când vor fi lansate cele două noi modele ale Tesla
Elon Musk a anunțat datele la care vor fi lansate cele două noi modele ale Tesla, pe care se bazează viitorul companiei: camionul Semi și pickup-ul Cybertruck. Șeful Tesla a postat pe canalul său favorit de comunicare, Twitter, un mesaj scurt, în care a anunțat că anul acesta va începe producția și va fi lansat camionul Semi, cu o întârziere de trei ani față de data anunțată inițial, iar anul viitor va începe să fie livrat și pickup-ul Cybertruck, cel care a generat numeroase comentarii răutăcioase din cauza designului său.
Volkswagen Amarok a fost prezentat. Designul îl salvează ca să nu fie o clonă de Ford Ranger
Pick-up-ul Volkswagen Amarok a ajuns la o nouă generație. Noul model este, de fapt, o copie a lui Ford Ranger și este fabricat în America de Sud. Pe lângă modificări de design și noi tehnologii, vehiculul are acum capacități sporite de transport.
Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat schițele cu noul Amarok
Noul VW Amarok va fi lansat pe piața globală în 2022 cu un întreg set de caracteristici și dotări noi. Acestea includ numeroase sisteme de asistență pentru șofer, care sunt noutăți în segmentul pickup-urilor și vor face conducerea zilnică mult mai confortabilă pentru viitorii clienți acestui produs Amarok. Funcțiile îi vor oferi noului „lup” și mai bune capacități off-road decât generațiile anterioare datorită gărzii la sol și unghiului de degajare mai mari. La fel de puternic ca întotdeauna: noul pick-up de la Volkswagen Vehicule Comerciale din Hanovra se mândrește din…
Canoo a prezentat pickup-ul viitorului
Canoo, producător american de vehicule electrice, lansează o dubă, numită oficial Lifestyle Vehicle. Compania anunţă că maşina va avea un preţ de pornire de aproximativ 35.000 de dolari şi va creşte în funcţie de echipamentele opţionale.
Anvelope off-road, când și unde să le folosim?
Scopul principal al anvelopelor este de a genera tracțiune între drum și vehicul pentru a propulsa autoturismul. Anvelopele standard pentru oraș sunt proiectate să funcționeze pe o suprafață netedă. În timp ce pentru terenuri aspre și rigide, producătorii au proiectat anvelope off-road.
Nissan Navara – succes neschimbat
Nissan Navara va veni în curând într-o nouă formă. De aceea, acest test făcut de Truckandvan.ro este pe final de generație și cu respect față de un model care 6 ani nu și-a schimbat forma având un succes neschimbat.
Kia prezintă noi tehnologii pentru vehiculele militare la expoziția IDEX 2021
Kia Corporation a expus două prototipuri de vehicule tactice ușoare de apărare la expoziția IDEX 2021 (International Defense Exhibition & Conference) din UAE (Emiratele Arabe Unite), cea mai mare expoziție internațională de tehnologie militară din Orientul Mijlociu și Africa.
5 sfaturi ca să îți protejezi mașina iarna
Iarna este anotimpul care solicită cel mai mult automobilul, iar pregătirea pentru aceasta trebuie să înceapă din vreme și necesită mai multe resurse. Truckandvan.ro vine cu 5 sfaturi pentru cei care vor să își mențină mașina în parametri optimi. O mașină ferită iarna rezistă mai mult în timp și își păstrează valoarea de revânzare mare.
Ford Ranger va fi disponibil și în versiunea de autoșasiu convertibil începând cu ianuarie 2021
Ford prezintă în premieră varianta autoșasiu a modelului Ranger, care oferă clienților din domenii variate, de la construcții la apărare, posibilitatea de a crea cu ușurință vehicule personalizate, bazate pe cel mai vândut pick-up din Europa.
Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, cu 702 cai putere
Fiat Chrysler a prezentat noua camionetă Ram 1500 TRX, prevăzută cu un motor V8 Hellcat, cu 702 de cai putere, care va fi disponibilă pentru vânzare la sfârşitul acestui an, la un preţ pornind de la 71.690 de dolari, transmite CNBC.
Noul Ford Ranger Thunder ediție specială pentru cel mai popular pick-up din Europa
Noul Ford Ranger Thunder conferă celui mai bine vândut pick-up din Europa, Ford Ranger, un design spectaculos și specificații tehnice îmbunătățite. Livrările vor începe la finalul acestei veri.
Isuzu D-Max X-Series – super utilitara
Isuzu D-Max X-Series se întoarce la testele AutoReport.ro cu modificări subtile aduse în acest an. Pickup-ul japonez din acest test este în cea mai bună formă a sa.
Isuzu D-Max – confort automat
În această săptămână am testat Isuzu D-Max în varianta cu cutie automată. Deși este disponibilă doar pe versiunea de top, vă recomandăm acest tip de transmisie, mai ales datorită confortului.
