Transportatorii terorizați cu amenzi: Amenzi de peste un milion de lei pentru transporturi de marfă, aplicate de ISCTR

Echipele de control din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au verificat, în ultima perioadă, 575 de vehicule de transport de marfă şi au aplicat sancţiuni de peste un milion de lei, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), într-un comunicat de presă transmis redacției.

Conform datelor centralizate de instituţie, controalele se desfăşoară 24 de ore din 24 prin intermediul a 16 echipaje ale ISCTR.

Astfel, inspectorii au verificat, până în data de 6 august, 575 de autovehicule, dintre care: 357 transportau produse agricole sau materiale de construcţii, 195 mărfuri generale şi 23 alte mărfuri.

Totodată, 409 dintre vehiculele verificate au fost cântărite, iar în cazul a 131 au fost imobilizate (prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare), până la intrarea acestora în legalitate. “Toate autovehiculele cărora li s-a permis să îşi continue drumul au îndeplinit întru totul cerinţele şi obligaţiile legale, la plecarea din punctele de control”, precizează ministerul de resort.

În acelaşi timp, echipele de control au întocmit 179 de procese verbale de constatare a contravenţiilor, au sesizat 219 de contravenţii, din care 70 pentru încălcarea regimului drumurilor, 122 pentru nerespectarea legislaţiei sociale, 25 pentru abateri privind legalitatea transportului şi două pentru lipsa rovinietei.

Cumulat, sancţiunile aplicate însumează peste un milion de lei.

ISCTR derulează, în perioada 1 – 8 august, o acţiune de control ce are ca scop protejarea sectoarelor de drum intens tranzitate de vehicule de transport de marfă.

În acest sens, sunt amplasate puncte de control pe drumurile spre şi dinspre Portul Constanţa, utilizate pentru transportul mărfurilor: pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa (la Feteşti), pe E60 (la Hârşova) şi pe E87 (la Măcin).

Oficialii Inspectoratului menţionează că au în plan şi alte acţiuni similare, organizate pe plan naţional cu recurenţă, în vederea descurajării transporturilor ilegale de marfă.

Related posts