COTAR atrage atenţia că taximetriştii sunt scoşi de pe piaţă, în favoarea transportului alternativ

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) atrage atenţia asupra nerespectării legislaţiei în vigoare, la nivelul autorităţilor locale, prin diminuarea numărului de autorizaţii pentru taximetrie şi creşterea numărului de transportatori de persoane în regim “ride sharing”, a anunţat luni organizaţia.

Curtea de Apel București suspendă o hotărâre a Municipalității privind taxiurile

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti adoptată în decembrie anul trecut prin care se stabilea că pot asigura transport în regim taxi doar transportatorii cu servicii de dispecerat. Decizia instanţei a fost dată după ce compania Star Taxi a cerut anularea acestei hotărâri. „Dispune suspendarea HCGMB nr. 626/19.12.2017 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de fond asupra acţiunii în anulare. Cu majoritate de voturi, obligă intimaţii pârâţi, Municipiul Bucureşti şi CGMB să achite recurentei reclamante suma de 10.000 de lei cu titlu…