Compania Națională Poșta Română a achiziționat 200 de autoutilitare cu care reînnoiește parcul auto, ca parte din procesul de modernizare a Companiei. Mașinile au fost prezentate astăzi în fața Palatului Parlamentului și vor ajunge la angajați poștali din întreaga țară.
Tag: Renault
Ford este liderul pieței de LCV din România în 2022, Renault vine din urmă câștigând cotă de piață
Conform datelor publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), Ford România continuă să fie lider de piață în segmentul vânzărilor de vehicule comerciale ușoare și în 2022. Pe locul 2 se află Renault, ale cărui vehicule comerciale au convins mai puțini clienți.
Renault dezvăluie Noul Kangoo E Tech electric, combispace-ul conectat la priză
Renault Kangoo este disponibil acum într-o versiune E-Tech Electric, pentru prima dată în istoria sa. Acest lucru se petrece la 25 de ani de la inaugurarea segmentului MPV, grație unui design unic și practic, dotat pentru prima dată cu o ușă laterală glisantă.
Deciziile proaste ale grupului Renault au scos Dacia din joc pe segmentul LCV prin dispariția Dooker
Cele mai recente statistici de vânzări arată că marca românească low-cost Dacia a depășit în vânzări în Europa marca Renault. Acest lucru se petrece pe fiecare segment pe care sunt prezente mașinile românești. De asemenea, performanțele Dacia uimesc și competitorii. Cum deciziile greșite de la nivelul grupului Renault își pun amprenta peste tot, Dacia a dispărut, în schimb, de pe segmentul LCV, iar Renault, care și-a luat înapoi un model, l-a redenumit și l-a scumpit, nu are cum să mai ajungă la cifrele de vânzări pe care le obținea Dokker.
Datele APIA arată că piața de autovehicule ușoare va scădea în acest an
Analiza pieței auto pentru primele șapte luni ale acestui an, realizată de APIA, arată că, deși piața de autovehicule s-a aflat într-o ușoară creștere, vânzările de autovehicule utilitare au înregistrat un recul serios în acest an, iar prognozele nu sunt foarte optimiste.
Comisia Europeană propune prelungirea cu încă cinci ani a Regulamentului de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor
Comisia Europeană a lansat miercuri o consultare publică şi o cerere de contribuţii prin care invită toate părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la proiectele sale de propuneri privind viitorul regimului prevăzut de Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor (Motor Vehicle Block Exemption Regulation – MVBER), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Alianța Renault-Nissan vizată de un proces colectiv din cauza unui motor cu probleme de fiabilitate
Constructorii auto Renault şi Nissan, parteneri în cadrul alianţei Renault-Nissan, sunt vizaţi de o acţiune colectivă în justiţia din Franţa, din partea clienţilor care s-au confruntat cu probleme la unele motoare produse de cei doi parteneri între 2012 şi 2016, informează Reuters. De menționat este faptul că Renault Trucks nu face parte din această alianță, producătorul de camioane francez fiind parte a grupului Volvo AB.
Renault se aşteaptă să vândă în curând primele sale utilitare care funcţionează pe hidrogen
Grupul auto francez Renault speră ca în scurt timp să anunţe primele comenzi pentru utilitarele şi microbuzele sale care funcţionează pe hidrogen din partea unor clienţi din Germania şi Ţările de Jos, în contextul în care creşterea preţurilor la pompă a stimulat interesul clienţilor pentru acest tip de tehnologie, a declarat joi directorul Departamentului de vehicule comerciale uşoare de la Renault, Heinz-Jurgen Low, transmite Reuters.
Fundaţia Groupe Renault România donează 4 vehicule pentru Crucea Roşie
Fundația Groupe Renault România s-a alăturat încă de la început efortului de susținere a celei mai profunde cauze umanitare a momentului : cea a valului de refugiați din Ucraina.
Constructorul de automobile francez, Renault este reticent la ideea de a pleca din Rusia, din cauza costurilor
Grupul auto francez Renault SA şi-a păstrat intacte legăturile cu Rusia, în pofida războiului din Ucraina, deoarece este îngrijorat de costurile ridicate ale unei retrageri din societatea mixtă pe care o are împreună cu un partener rus, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Renault România este vizată de prima investigație a Consiliului Concurenței pe piața forței de muncă
Consiliul Concurenţei a declanşat, în premieră, o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii pe piaţa forței de muncă calificată/specializată din domeniul producției autovehicule şi/sau altor activităţi conexe (e.g. componente şi sisteme pentru autovehicule, testare, proiectare) din România. Printre companiile investigate se află și Renault România.
Scădere cu 4,1% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în 2021
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat în România o scădere cu 4,1%, în 2021, comparativ cu rezultatele din anul anterior, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Noul Renault Kangoo Van a fost ales International Van of the Year (IVOTY) 2022
În cadrul galei Salonului Auto Solutrans de la Lyon, Jarlath Sweeney, președintele juriului IVOTY i-a înmânat lui Mark Sutcliffe, LCV Business Unit, Renault Group, premiul Internațional Van of the Year 2022 pentru Noul Kangoo Van. Juriul paneuropean, format din 24 de jurnalişti a plasat cel mai nou van Renault în faţa celor 14 vehicule utilitare uşoare apartinand celor 11 mărci diferite care au fost lansate în ultimele luni.
HYVIA dezvăluie primele prototipuri pe bază de hidrogen
HYVIA dezvăluie Renault Master Van H2-TECH prototype și prototipul stației sale de reîncărcare. Aceste prototipuri reprezintă prima ilustrare concretă a ecosistemului complet și unic HYVIA, care include soluții de producție și distribuție a hirogenului, bazându-se pe o gamă de vehicule commerciale alimentate cu pile de combustibil.
Joint venture-ul Hyvia, specializat pe mobilitatea cu hidrogen, îşi va vinde produsele în întreaga Europă
Hyvia, un joint venture între Renault şi Plug Power specializat pe mobilitatea cu hidrogen, a anunţat marţi că îşi va vinde produsele pe întreg teritoriul Europei, iar de la finele acestui an va începe să asambleze celule de combustibil pe hidrogen şi staţii de realimentare cu hidrogen la uzina de la Flins, nordul Franţei, transmite Reuters.