Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat retragerea, la cerere, a autorizaţiei pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie (RCA) acordată societăţii Uniqa Asigurări SA.
Tag: RCA
Proiect de lege: Prețurile polițelor RCA să nu depășească tarifele de referință ale ASF
Cartelul companiilor de asigurări din România au primit o lovitură grea! În această săptămână a fost depusă la Senat o propunere legislativă conform căreia asigurătorii RCA vor fi obligaţi să nu depăşească tarifele de referinţă ale ASF.
Retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance a condus la creşterea preţurilor RCA şi la diminuarea comisioanelor de intermediere
Retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii City Insurance SA a condus la creşterea preţurilor RCA şi la diminuarea comisioanelor de intermediere a acestor tipuri de asigurări, descurajând companiile de brokeraj să încheie asigurări RCA pentru clienţii din categoriile cu risc ridicat, susţin membrii Asociaţiei Centrul de Consultanţă şi Parteneriat în Asigurări (CCPA).
Una din 20 de maşini produce anual un accident despăgubit pe RCA
Anual, din fiecare 20 de maşini înmatriculate în România, cel puţin una produce accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese, anunţă Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
BAAR lansează o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor cu risc ridicat
Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) lansează o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor cu risc ridicat, ca urmare a creşterii numărului de solicitări din partea asiguraţilor RCA, potrivit unui comunicat remis vineri redacției noastre.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare devine acţionar Euroins şi investeşte 30 de milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a semnat un acord pentru achiziţionarea unei acţiuni minoritare în Euroins Insurance Group, unul dintre cele mai mari grupuri independente de asigurări generale din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. BERD investeşte 30 de milioane de euro printr-o nouă majorare de capital, în timp ce Еurohold, compania mamă a grupului de asigurări, oferă o injecţie de capital suplimentară de 12 milioane de euro. De asemenea, BERD colaborează cu ASF pentru a elabora noi reglementări pentru gestionarea cererilor de despăgubire.
Organizaţii ale transportatorilor rutieri participă la un protest cu 100 de camioane în Piaţa Victoriei
Câteva zeci de camioane aparţinând a trei asociaţii patronale ale transportatorilor rutieri sunt parcate, miercuri dimineaţă, în Piaţa Victoriei, în cadrul unui miting de protest al transportatorilor faţă de politica Guvernului de impozitare a diurnei şoferilor de transport de marfă, dar şi faţă de preţurile asigurărilor obligatorii auto şi de carantinarea şoferilor.
ASF a publicat luni un ghid şi un infografic care pot fi utile asiguraţilor/beneficiarilor City Insurance
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat luni un ghid şi un infografic care pot fi utile asiguraţilor/beneficiarilor City Insurance. Publicaţia are 24 de paginii şi cuprinde sfaturi şi informaţii utile pentru asiguraţii City Insurance. Ghidul explică termeni cheie şi descrie proceduri care urmează să fie parcurse de clienţii companiei. Astfel, în ghid se precizează cine este un creditor de asigurare în raport cu City Insurance, când să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), cui se adresează în caz de daună sau ce are de făcut pentru a recupera creanţa de…
Patronatele din transporturi: Falimentul City Insurance reprezintă un eşec de supraveghere din partea ASF
Falimentul companiei City Insurance este, în primul rând, un eşec de supraveghere din partea reglementatorului naţional, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), consideră reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002).
Autoritatea de Supraveghere Financiară deschide procedura falimentului împotriva City Insurance
Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat vineri deschiderea procedurii falimentului împotriva City Insurance, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.
Guvernul pregăteşte o OUG pentru protejarea clienţilor City Insurance, dacă se va ajunge la falimentul companiei
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că se lucrează la două OUG în domeniul asigurărilor, precizând că documentele sunt în circuitul de avizare. Primul vizează preţurile RCA-urilor, în contextul creşterii preţurilor, iar al doilea document vizează situaţia de la City Insurance care ar putea intra în faliment.
Costul mediu al unei reparaţii pentru autovehiculele asigurate RCA a crescut cu 7,5%, în ultimele şase luni (BAAR)
Reparaţia autovehiculelor asigurate RCA a crescut, în medie, cu 7,5% în ultimele şase luni, arată o analiză realizată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).
UNSAR: Valoarea totală a despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA a depăşit 1 miliard de lei în primul trimestru
Valoarea totală a despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA a depăşit 1 miliard de lei în primul trimestru, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potivit cărea, în comparaţie cu anul 2016, dauna medie RCA a fost cu 27,5% mai mare, evoluând de la 7.061 lei la 9.005 lei în 2020.
COTAR: Guvernul modifică Legea RCA în defavoarea păgubiţilor şi pentru câştigul asigurătorilor
O ordonanţă de urgenţă urmează să schimbe Legea RCA în favoarea firmelor de asigurări şi în defavoarea consumatorilor, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), menţionând că se pregătesc de o acțiune de protest.
Vom avea RCA cu decontare directă în câteva săptămâni; vor exista preţuri de referinţă pentru reparaţiile auto
Ordonanţa de Urgenţă privind obligativitatea ca poliţele RCA să fie încheiate cu decontare directă ar putea fi aprobată în câteva săptămâni, odată cu introducerea unor preţuri de referinţă pentru reparaţiile auto, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferințe online.