Se reiau probele practice pentru obținerea permisului de conducere

De marti s-au reluat probele practice pentru obținerea permisului de conducere. S-au luat și aici măsuri speciale de protecție, iar unii candidați vor avea prioritate.

După o pauză de două luni și jumătate, se reiau probele practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.
Toți candidații au fost reprogramați, dar prioritate au cei ale căror dosare de școlarizare au expirat în perioada 16 martie – 17 mai.
Susținerea probei practice se va face cu luarea tuturor măsurilor de protecție împotriva Covid-19. Asta înseamnă că va fi obligatorie purtarea mășttii, atât pentru examinator cât și pentru candidat. Se va măsura temperatura înainte de examen, iar după fiecare cursă, mașinile vor fi dezinfectate.
Totodată, va fi obligatorie respectarea distanței, iar candidații nu vor putea veni însoțiți la proba practică.
În ceea ce privește proba teoretică, aceasta va putea fi susținută în a doua jumătate a lunii iunie.

Related posts