Renault Trucks sărbătorește 100 de ani de la înființarea uzinei din Lyon

Pe parcursul anului 2016, Renault Trucks s-a implicat activ în omagierea lui Marius Berliet și în celebrarea istoriei oamenilor care au contribuit, din Vénissieux, Saint-Priest şi suburbiile Lyon-ului, la răspândirea renumelui camionului francez. Leagănul mărcii Renault Trucks, uzina de la Lyon continuă să proiecteze și că construiască soluțiile transporturilor de mâine.

În 1915, Marius Berliet a luat decizia de a cumpăra un număr mare de terenuri în Estul Lyonului și de a construi o uzină de producție la Vénissieux. Capacitatea fabricii de la Monplaisir fiind depăşita, el avea nevoie de spațiu pentru a-și realiza ambițioasele proiecte, respectiv pentru a răspunde cererii presante de camioane și a contribui la eforturile de război, prin producția de arme pentru Armata Franceză, în timpul Primului Război Mondial. Berliet se confrunta cu o provocare uriașă: în timp record, trebuia să proiecteze, să construiască și să echipeze uzina, în același timp cu începerea producției. După ce a câștigat acest pariu, etape succesive de extindere au ridicat suprafața totală a fabricii la 387 de hectare, în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar Marius Berliet nu avea intenția să construiească doar o simplă uzină: „Singura motivație a eforturilor mele este dorința arzătoare de a-mi realiza, în sfârșit, visul vieții mele: cel de a crea un oraș industrial vast și înfloritor”. Această viziune a dat naștere Orașului Berliet (Cité Berliet) în 1917, legat strâns de funcționarea uzinei. Acest orășel autonom cuprindea locuințe, o școală, o creșă și o fermă.

Astăzi, sediul din Lyon reprezintă inima Renault Trucks și este o componentă cheie a facilităților industriale globale ale Grupului Volvo, din care Renault Trucks face parte începând din 2001. Adăpostește o forță de muncă de peste 4.000 de angajați, într-o fabrică cu o suprafață de 180 hectare, împărțită între municipalitățile Vénissieux și Saint-Priest. Fabrica găzduiește o uzină de asamblare motoare, una de asamblare punți și osii, o presă pentru metal și un centru logistic pentru piese de schimb. În plus față de sediul central al Renault Trucks și al echipei manageriale globale, sediul din Lyon adăpostește numeroase activități terțiare, inclusiv departamentul de cercetare cu 1.300 de angajați. Acesta este destinat în principal dezvoltării camioanelor de tonaj mediu și a motoarelor acestora, precum și a soluțiilor de transport pentru zone urbane. Un studio de design se laudă cu o echipă de designeri internaționali cărora li se datorează designul noilor game de camioane Renault Trucks, lansate în 2013 și a căror navă amiral, Renault Trucks T, a fost desemnată Camionul Internațional al Anului 2015.

Pentru a-și celebra centenarul, sediul din Lyon este pătruns de spiritul sărbătoresc și organizează o serie de evenimente, pentru a pune în lumină această organizaţie și oamenii săi:

Vizitele familiilor

Familiile angajaților sunt invitate să realizeze un tur al uzinei, pentru a vedea la lucru diferite meserii, inclusiv fabrica de motoare, presa, echipele logistice și forjele. Un autobuz Berliet din 1968, special renovat pentru această ocazie, transportă vizitatorii dintr-o locația într-alta.

Expoziție foto

O expoziție de fotografii istorice și contemporane retrasează istoria uzinei și a clădirilor, de-a lungul deceniilor. Expoziția, care a fost organizată alternativ în cele trei restaurante, este instalată acum în holul de intrare de la Vénissieux.

Conferință „Femeile în Primul Război Mondial”

Monique Chapelle, vicepreședinte al Fundației Berliet, a susținut o conferință, în Amfiteatrul Paul Berliet, de la Saint-Priest, pe data de 4 octombrie 2016. Și-a ilustrat cuvintele cu documente, majoritatea împrumutate din arhivele Fundației Berliet, și a demonstrat puternica implicare a femeilor din regiunea Rhône-Alpes în eforturile de război, între 1914 și 1918.

Graffiti IMPACKT

Renault Trucks și-a împrumutat zidurile artistului lionez de graffiti Franck Asensi, cunoscut sub numele de „Impackt”. El a produs o operă de 450 mp care retrasează istoria de 100 de ani a instituției, pe o lungime de 80 m. Artistului i-au trebuit trei luni să realizeze această pictură.

Shuttle fără șofer (NAVYA): demonstrații la sediul din Saint-Priest

În fine, privind către viitorul fabricii și către transportul viitorului, organizaţia de la Lyon realizează, între 24 octombrie și 23 noiembrie, demonstrații cu NAVYA ARMA, un vehicul în întregime electric, autonom, destinat transportului public. Acest shuttle inteligent, fără șofer, poate transporta 15 pasageri și călătorește la viteze de până la 45 km/h, în deplină siguranță.

Punctul culminant al sărbătorilor din acest an, o ceremonie aniversară, a avut loc pe data de 10 noiembrie 2016. La eveniment au participat toți angajații facilităților din Lyon, alături de Martin Lundstedt, CEO al Grupului Volvo, și de Bruno Blin, CEO al Renault Trucks.

Related posts