Reguli noi pentru RCA… Care sunt categoriile de șoferi care plătesc mai puțin pentru asigurare și cine plătește mai mult

La solicitarea Comisiei Europene, care a deschis la adresa României cauza de infrigement 2018/4075 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL, Autoritatea de Supraveghere Financiară( ASF) a modificat leigislația secundară în domeniu astfel încât societățile de asigurare să aibă libertate totală în stabilirea tarifelor RCA. Din acel moment, în calculul prețurilor au fost incluse și alte criterii, în afară de vârsta șoferului și capacitatea cilindrică a motorului.

Acest indicator a mai fost folosit și înainte de apariția legii 132/2017, a RCA, însă de această dată pare că ponderea sa în calculele asigurătorilor este mult mai importantă. Simplu spus, dacă mașina asigurată este înmatriculată într-o localitate sau județ cu frecvență și severitate mare a accidentelor, prima de asigurare va fi mai mare decât cea standard. Pe de altă parte, însă, iar aici intră cea mai mare parte a localităților din România, șoferii din localitățile cu daunalitate mai scăzută decât media sunt bonusați.

Este o abordare firească, în condițiile în care firmele de asigurare își calculează prețurile în așa fel încât să poată acoperi plata daunelor și să realizeze și profit. Cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât și costurile sunt mai mari și invers.

Dacă un șofer de 49 de ani care conduce o mașină cu cilindree de 1,4 litri în orașul Gherla din județul Cluj ar plăti aproximativ 802 lei pentru o poliță RCA, un șofer cu aceleași referințe, dar care conduce în orașul Cluj, plătește în jur de 1.300 de lei. Menționăm că este vorba despre oferte reale și nu despre estimări. Într-o altă comparație, un șofer cu vârsta între 30 și 35 de ani care conduce în Odorheiu Secuiesc va plăti, conform datelor noastre, aproape la jumătate față de un șofer cu aceeași vârstă din Constanța, ambii conducând un automobil cu capacitatea cilindrică între 1,8 și 2 litri. Mai exact, șoferul din Constanța ar da peste 3.000 de lei pe o poliță RCA, în timp ce șoferul din Odorheiu Secuiesc plătește în jur de 1450 de lei. Într-o altă comparație, un șofer cu vârsta între 30 și 35 de ani care conduce în Odorheiu Secuiesc va plăti, conform datelor noastre, aproape la jumătate față de un șofer cu aceeași vârstă din Constanța, ambii conducând un automobil cu capacitatea cilindrică între 1,8 și 2 litri. Mai exact, șoferul din Constanța ar da peste 3.000 de lei pe o poliță RCA, în timp ce șoferul din Odorheiu Secuiesc plătește în jur de 1450 de lei. Exemplele pot continua, iar concluzia este, așa cum arătam și mai sus, că șoferii din orașele mici și medii precum și cei din mediul rural beneficiază de prețuri mai bune. Desigur, este valabilă și reciproca, în sensul în care putem spune că șoferii din orașele mari plătesc mai mult pentru RCA, însă acest lucru este în legătură cu numărul mai mare al accidentelor și valoarea mai mare a reparațiilor (un service din București percepe, de exemplu, pe ora de manoperă, mai mult decât unul din Călărași, fapt absolut normal având în vedere nivelul mult mai ridicat al cheltuielilor din Capitală).

Schimbarea legislației a stimulat diversificarea prețurilor în funcție de regiune

Așa cum arătam la începutul materialului, diferențierea tarifelor în funcție de zona unde este înmatriculat automobilul asigurat se datorează liberalizării complete a pieței din perspectiva dreptului asigurătorului de a stabili prețurile. Măsura a fost luată de Consiliul ASF în luna mai a anului trecut, în cadrul unor modificări mai ample aduse normei 20/2017, privind asigurările auto. ” Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislației europene și fac obiectul discuțiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL a unor dispoziții ale legislației românești referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.”, anunța atunci ASF.

Până la modificarea normelor, societățile de asigurare erau nevoite să își fundamenteze tarifele pe segmente omogene construite în funcție de cele două criterii de bază luate în calcul și la stabilirea tarifului de referință, adică vârsta șoferului și capacitatea cilindrică a mașinii. După liberalizarea totală, asigurătorii au posibilitatea de a utiliza și alte criterii. Unii, de exemplu, penalizează șoferii care au avut o daună în ultimii ani și oferă reduceri celor cu care nu au înregistrat daune, suplimentar față de sistemul bonus/malus. Alții au decis să bonuseze șoferii care aduc de la poliție un certificat prin care să arate că nu au amenzi. Cei mai mulți, însă, au introdus criteriul zonal în calculul tarifului. Din acest punct de vedere, intrarea pe piață, în baza pașaportului european, a Axeria Iard și, mai nou, a celor de la Hellas Next Ins Pro, a avut un efect benefic.

Related posts