Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Parlamentului revocarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Concurenţei subliniind că instituţia nu a declanşat nicio anchetă în piaţa RCA cu privire la explozia preţului acestui produs de asigurare obligatoriu.
“Solicităm de urgenţă Parlamentului României, la şedinţa din data de 22.02.2022, să adopte următoarele 5 măsuri: destituirea preşedintelui Consiliului Concurenţei, care, doar la presiunea transportatorilor intervine în piaţă. De ce nu a declanşat nicio anchetă în piaţa RCA cu privire la explozia preţului acestui produs de asigurare obligatoriu. Este evident pentru toţi românii că piaţa de asigurări din România s-a înţeles din nou, ca acum 5 ani, să majoreze preţul RCA. Doar domnului Bogdan Chiriţoiu (preşedintele Consiliului Concurenţei, n.r.) nu i se pare absolut nimic suspect că preţurile RCA s-au triplat în ultimele 5 luni”, se arată într-un comunicat al confederaţiei transmis luni AGERPRES.
Reprezentanţii transportatorilor solicită Legislativului invitarea la audieri a conducerii ANAF arătând că este necesară declanşarea unui control de fond din partea instituţiei la toate companiile de asigurări din România.
“Această instituţie nu a realizat în ultimii 30 de ani niciun control de fond la firmele de asigurări din România. Am înţeles că acum ar vrea să verifice situaţiile financiare ale cadavrului numit City Insurance”, se mai precizează în comunicat.
O altă solicitare a COTAR vizează demararea unei anchete de către viitorul preşedinte al Consiliului Concurenţei în legătură cu evoluţia preţului RCA din ultimul an arătând că ar trebui anchetate posibile înţelegeri ilegale şi abusive între firmele de asigurări care vând RCA în România.
Totodată, transportatorii doresc înfiinţarea de urgenţă a firmei CEC Asigurări, firma de asigurări cu capital de stat românesc şi care să poată oferta un preţ RCA calculate pe baze actuariale.
Pe de altă parte, COTAR, APTEE 2002 şi APULUM salută şi susţin decizia Guvernului şi a ASF de a plafona preţurile poliţelor RCA, după cererea transportatorilor, în acest sens, se mai arată în documentul citat.
Potrivit reprezentanţilor transportatorilor, Guvernul şi ASF au tot dreptul să limiteze tarifele RCA conform Legii Concurenţei 21/1996, modificată şi completată în 2016, unde la art. 4, alineatul 3, este prevăzut că pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale (situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei) Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora, pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
“Într-o situaţie mai puţin dezastruoasă decât cea de acum, în anul 2017, patronatele din transporturile rutiere au solicitat Guvernului şi au obţinut emiterea unei Hotărâri pentru extinderea plafonării la tarifele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), cel puţin până la data de 31 decembrie 2017, pentru a se evita un blocaj iminent la acea vreme. Astăzi este mai mult decât necesară plafonarea urgentă a tarifelor RCA, pentru a evita colapsul economic, iar ceea ce susţin asiguratorii, respectiv faptul că acea decizie nu ar fi avut nici un efect pozitiv, este pură dezinformare. Le cerem companiilor de asigurări care vând poliţe RCA şi susţin ineficienţa acestei intervenţii să şi dovedească ceea ce afirmă, cu documente şi calcule concrete”, se mai arată în comunicat.
Transportatorii avertizează, însă, că aceste măsuri sunt insuficiente în relaţia cu o piaţa abuzivă care profită de faptul că are consumatori captivi şi un Consiliu al Concurenţei “prieten faţă de companiile pe care ar trebui să le verifice şi să le sancţioneze, atunci când încalcă legea”.
“Guvernul României şi ASF au demonstrat că se poate face ceva pentru români, mai ales dacă instituţiile statului lucrează cu adevărat pentru oameni. Consiliul Concurenţei rămâne singura instituţie care nu ia astfel de măsuri, nici măcar atunci când abuzurile sunt evidente. Dacă transportatorii nu ar fi cerut aplicarea de urgenţă a acestei soluţii a plafonării preţurilor RCA, preşedintele Consiliului Concurenţei ar fi continuat să-şi lase prietenii din asigurări să facă ce doresc. La audierea de marţi, 22.02.2022, vom solicita Parlamentului României revocarea de urgenţă din funcţie a Preşedintelui Consiliului Concurenţei. Nu avem nevoie de sinecureşti care fac jocul companiilor din domeniul energiei şi al asigurărilor. De asemenea, trebuie anchetă serioasă pe piaţa RCA, pentru a se vedea cum a fost posibil ca firma City Insurance să intre în faliment, unde este miliardul de euro scos din ţară şi de ce plătim toţi românii costurile fraudei realizate în piaţa RCA”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Ministerul Finanţelor a lansat vineri în dezbatere, pe site-ul propriu, proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Măsura este necesară pentru stabilitatea pieţei şi pentru diminuarea efectelor scumpirii poliţelor RCA, ca urmare a recentei ieşiri de pe piaţă a celui mai mare asigurător în domeniu, a precizat Ministerul Finanţelor.