Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale din Germania precizează că întoarcerea acasă a șoferilor nu este obligatorie

Ministerul Federal al Transporturilor și al Infrastructurii Digitale din Germania – BMVI a adus recent precizări privind posibilitatea și nu obligația ca șoferii să se întoarcă în mod regulat la locul de reședință sau la centrul operațional al companiei, având în vedere intrarea în vigoare pe 20.08.2020 a Regulamentului nr. 1054/2020 de modificare a Regulamentului nr. 561/2006 în ceea ce priveşte cerinţele minime referitoare la duratele de conducere zilnice şi săptămânale maxime, pauzele minime şi perioadele de repaus zilnic şi săptămânal şi a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce priveşte poziţionarea prin intermediul tahografelor.


Conform noilor reguli ale Pachetului Mobilitate 1 aduse prin Regulamentul 1054/2020, întreprinderile de transport trebuie să planifice activitatea conducătorilor auto în aşa fel încât aceştia să poată la fiecare perioadă de patru săptămâni consecutive să se întoarcă la locul de reședință sau la centrul operațional al angajatorului pentru a începe perioada de repaus săptămânal de cel puțin 45 de ore. Compania trebuie să documenteze modul în care îndeplinește această obligație, să păstreze documentele relevante la sediul său și să le prezinte autorităților de control competente, la cerere.
Ministerul Federal al Transporturilor și al Infrastructurii Digitale din Germania  precizează că această obligație a companiilor de a permite șoferilor să se întoarcă regulat acasă nu înseamnă că și șoferii au obligația să realizeze acest lucru. Aceștia au încă posibilitatea de a decide unde să-și petreacă perioadele săptămânale de odihnă de peste 45 de ore – cu condiția să le petreacă în afara vehiculului.

Mai multe informații detaliate se găsesc pe site-ul Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale din Germania, click aici .
 
UNTRR salută interpretarea Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale din Germania care precizează că întoarcerea acasă a șoferilor nu este obligatorie. Pentru a documenta acest lucru, menționăm că șoferii care nu vor sa revină acasă transportatori, pot face inclusiv declarații notariale în acest sens, în limba română si traduse si legalizate in limbi de circulație UE, iar firmele au obligația să organizeze întoarcerea acasă pentru șoferii care doresc să revină acasă.
Totodată, încurajăm transportatorii români să participe până pe 25.09.2020 la studiul Comisiei Europene de evaluare a obligației de întoarcere a camioanelor în mod regulat în statul membru de stabilire, detalii aici

Transportatorii reaminesc

că Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 31 iulie 2020, iar anumite prevederi din acest pachet legislativ cu impact devastator pentru industria transporturilor rutiere din România, precum obligația întoarcerii acasă a șoferilor și interzicerea efectuării repausului săptămânal normal în cabină, au intrat în vigoare din 20 august 2020.
Cu toate că UNTRR a solicitat clarificări privind aplicarea noilor reguli autorităților române și europene imediat după publicarea Pachetului Mobilitate 1, pentru asigurarea unui cadru legal clar și armonizat la nivel european, în scopul prevenirii controalelor și amenzilor abuzive ale autorităților din Vestul UE, UNTRR nu a primit încă niciun răspuns din partea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și a Comisiei Europene, deși noile reguli sunt în vigoare din 20.08.2020.

Related posts