Ministerul Finanțelor propune prelungirea plafonării tarifelor RCA

Ministerul Finanțelor propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 iunie 2024 și a publicat  în transparență o propunere în acest sens. În 31 martie expiră prelungirea adoptată la finalul lui 2023, când s-a propus păstrarea ca prețuri de referință pentru polițele RCA valorile din 28 februarie 2023, fiind permisă o ajustare a polițelor de 6,8% (echivalentul ratei prognozate a inflației).

“Este o soluție temporară, în contextul în care există încă probleme nerezolvate în piața asigurărilor auto, care se traduc printr-o piața caracterizată de un dezechilibru între cerere și ofertă.

Aceste probleme își vor găsi răspunsul o dată cu modificările legislației naționale privind asigurările RCA. Până atunci, nu putem neglija riscul la care sunt supuși șoferii când au loc accidente în care sunt implicate vehicule neasigurate”, a transmis ministrul de Finanțe Marcel Boloș, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai precizat că, la 31 decembrie 2023, din 10 milioane de vehicule din parcul național auto, doar 7 milioane erau asigurate. În același timp, datele arată că într-un singur an se produc peste 25.000 de accidente în toată țara.

Related posts