Mașinile care nu au inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă la momentul depunerii cererii de înscriere în programul Rabla ori la momentul depunerii dosarului de acceptare (în cazul firmelor) nu vor mai fi acceptate la casare, stabilește un proiect de act normativ acum în dezbatere. Pe lângă asta, firmele care primesc ajutorul de minimis prin programul Rabla vor fi monitorizate și obligate să înmatriculeze mașinile noi pe numele beneficiarului, altfel riscând să piardă ajutorul acordat.
Românii pot cere și în 2018 peste 9.000 de lei de la stat dacă duc la casare o mașină veche și cumpără una nouă, prin deja cunoscutul program de finanțare Rabla. Doar că regulile programului se vor schimbate în perioada următoare, potrivit Proiectului de Ordin al Ministerului Mediului privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, document de curând pus în dezbatere.
Sunt prevăzute mai multe modificări de interes pentru cei interesați, pe care le vom detalia în continuare. Dar, ca să se aplice, documentul în dezbatere trebuie aprobat la minister și publicat în Monitorul Oficial.
Cea mai importantă schimbare propusă este condiția ca mașina dusă la casare, în schimbul primei pentru cumpărarea mașinii noi, să aibă neapărat ITP valabil. “Acest criteriu a fost introdus pentru a se evidenția faptul că autovehiculul uzat casat în cadrul programului a circulat pe drumurile publice”, e motivația din spatele acestei idei, conform celor de la minister.
Proiectul va lămuri însă ce va presupune valabilitatea ITP, mai exact: “data până la care se face dovada încadrării autovehiculului uzat în cerințele tehnice specifice stabilite prin reglementările legale privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, înscrisă în certificatul de înmatriculare”.
Așadar, conform modificărilor propuse, nu vor fi acceptate la casare mașinile vechi care nu au ITP valabil la momentul înscrierii la producătorul validat, în cazul persoanelor fizice care cer prima de casare, și nu vor fi acceptate la casare mașinile vechi care nu au ITP valabil la momentul depunerii dosarului de acceptare, în cazul firmelor și celorlalte persoane juridice care cer prima de casare.
Înmatricularea pe numele firmei beneficiare, obligatorie
“Înmatricularea pe numele beneficiarului ajutorului de minimis a autovehiculului nou achiziționat este obligatorie”, scrie în proiectul pus în dezbatere. Între regulile de funcționare a programului Rabla se va introduce și ideea de monitorizare a ajutoarelor de minimis pe care le primesc firmele (prima de casare se cheamă ajutor de minimis în cazul persoanelor juridice).
Astfel, potrivit proiectului de ordin, monitorizarea se va face prin verificarea înmatriculării autovehiculului nou pe numele beneficiarului. Dacă înmatricularea nu se va face pe numele beneficiarului, atunci ajutorul de minimis va fi cerut înapoi, e precizat în documentul de modificare a regulilor programului Rabla. Practic, o autoritate specială va monitoriza dacă înmatricularea s-a făcut așa cum trebuie sau pe numele altcuiva.
“Prin excepție, în cazul în care autovehiculele noi, pentru care a fost acordată finanțarea sunt achiziționate în sistem leasing, monitorizarea coincide cu perioada în care autovehiculul se află în leasing și se încheie la data la care beneficiarul a înmatriculat permanent autovehiculele pe numele său”, se mai precizează în proiect.
De asemenea, se mai prevede în documentul în dezbatere, se va elimina data de 31 decembrie ca dată limită de valabilitate a notei de înscriere.
În fine, se mai dorește și acceptarea certificatelor de atestare fiscală emise prin Spațiul Privat Virtual, precum și eliminarea ștampilei pentru operatorii economici și publicarea listei beneficiarilor de ajutor de minimis (adică a firmelor care primesc prima de casare).
Atenție! Proiectul de ordin privind modificările la programul Rabla NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de ministrul mediului și publicat în Monitorul Oficial.