La Rabla 2018 nu vor mai fi primite mașinile fără ITP valabil

Mașinile care nu au inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă la momentul depunerii cererii de înscriere în programul Rabla ori la momentul depunerii dosarului de acceptare (în cazul firmelor) nu vor mai fi acceptate la casare, stabilește un proiect de act normativ acum în dezbatere. Pe lângă asta, firmele care primesc ajutorul de minimis prin programul Rabla vor fi monitorizate și obligate să înmatriculeze mașinile noi pe numele beneficiarului, altfel riscând să piardă ajutorul acordat.