Grupul IVECO și Air Liquide inaugurează prima stație de alimentare cu hidrogen de înaltă presiune din Europa

Grupul IVECO și-a exprimat deja intenția de a livra primele camioane alimentate cu hidrogen până la sfârșitul anului 2023. Acum, împreună cu Air Liquide, lider global în domeniul energiei, a inaugurat prima stație de alimentare cu hidrogen de înaltă presiune din Europa la Fos-sur-Mer, Marsilia.
 
Inaugurarea stației din Franța marchează un pas înainte în angajamentul celor două companii față de dezvoltarea mobilității pe bază de hidrogen în Europa, în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat de cele două companii în decembrie 2021. Prin acest parteneriat, Grupul IVECO, un pionier în fabricarea de vehicule alimentate cu combustibili alternativi, își propune să promoveze hidrogenul ca un factor crucial pentru tranziția energetică a industriei transporturilor, valorificând expertiza unică a Air Liquide de-a lungul întregului lanț valoric al hidrogenului, de la producție și depozitare până la distribuție.
 
Stația de la Fos-sur-Mer face parte din proiectul HyAMMED (” Hydrogène à Aix-Marseille pour une Mobilitate Ecologique et Durable ”) și beneficiază de finanțare din partea franceză. Noua stație face parte și din H2Haul, proiectul european cofinanțat de Clean Hydrogen Partnership. Air Liquide și IVECO au fost printre primii parteneri ai proiectului H2Haul, încă de la lansarea acestuia, în 2019. O a doua stație de mare capacitate (700 bar, 2 tone/zi) dedicată vehiculelor grele va fi instalată în Salon-de-Provence, în 2025 și va avea un potențial de alimentare a unei flote de până la 50 de camioane IVECO cu hidrogen.
 
„Strategia noastră pentru o mobilitate din ce în ce mai durabilă este centrată pe o abordare neutră din punct de vedere energetic, iar mobilitatea bazată pe hidrogen este un element cheie în acest sens și o privim ca pe o soluție esențială pentru sustenabilitatea transportului rutier pe distanțe lungi. Prin inaugurarea acestei stații dovedim că avem toate capacitățile necesare, atât vehicule, cât și infrastructură de reîncărcare, pentru a construi un adevărat ecosistem de mobilitate bazat pe hidrogen. Prin acest pas strategia IVECO devine realitate. Etapa de astăzi ne permite să consolidăm și mai mult parteneriatul strategic cu Air Liquide, un lider pe scena internațională de tranziție energetică care, la fel ca Grupul IVECO, lucrează pentru a promova o societate mai durabilă”, a susținut Gerrit Marx, CEO, Iveco Group.
 
Participanții la inaugurarea care a avut loc pe 26 iunie 2023 au avut ocazia să viziteze stația de încărcare de mare capacitate (1 tonă/zi) dar și să vadă prototipul unui camion cu pile de combustie marca IVECO. Această soluție de transport pentru transport pe distanțe lungi are un timp de realimentare rapid, la o presiune de 700 de bari.
 
„Pentru a încuraja utilizarea pe scară largă a hidrogenului ca sursă de alimentare, trebuie să creăm în mod colectiv condițiile pentru ca sectorul să se dezvolte. Este imperativ necesară crearea unei rețele de stații de mare capacitate, suficient de densă pentru a permite producătorilor de vehicule și operatorilor de transport să se angajeze în această tranziție. Proiectul HyAMMED face parte din această abordare: este un prim pas decisiv și lansarea unei ambiții mai mari pe care o împărtășim cu partenerul nostru IVECO”, a declarat Erwin Penfornis , vicepreședinte Hydrogen Energy World Business Line, Air Liquide
 
Piața globală de alimentare cu hidrogen a fost evaluată la 311,05 milioane USD în 2022, estimându-se că până în 2032 va ajunge la o valoare de aproximativ 1.495,16 milioane USD, potrivit unui studiu al Precedence Research.

Related posts