DKV extinde acoperirea DKV BOX EUROPE și în Bulgaria

Începând cu această lună, clienții DKV pot deconta taxele de drum din Bulgaria prin intermediul DKV BOX EUROPE. Tichetele relaționale încă pot fi comandate online prin intermediul portalului de plasare a comenzilor al operatorilor de taxă de drum sau prin intermediul aplicației mobile.

În plus, datele clienților, datele vehiculului și rutele folosite frecvent sunt disponibile în portalul pentru clienți al DKV. DKV BOX EUROPE reprezintă soluția unică, ideală pentru clienții care tranzitează Bulgaria, indiferent că o fac rar sau în mod frecvent. Pe lângă Bulgaria, DKV BOX EUROPE poate fi utilizat și în Germania, Belgia, Franța, Austria, Spania și Portugalia, precum și tunelurile Warnow (DE), Herren (DE) și Liefkenshoektunnel (BE). În viitorul apropiat, dispozitivul va acoperi toate piețele relevante din Europa.

DKV BOX EUROPE este un aparat inovator dezvoltat de DKV în cadrul consorțiului Toll 4 Europe, care se remarcă prin avantaje precum configurarea ușoară de la distanță, instalare simplă „plug and play”, posibilitatea mutării de pe un camion pe altul fără vizită la service, stabilirea axelor manual, din dispozitiv, centralizarea datelor într-o singură factură și în platforma DKV eREPORTING, asistență dedicată și alte avantaje. Totodată, DKV permite comanda de unități DKV BOX EUROPE neconfigurate, de rezervă, precum și mutarea aparatului de pe o persoană juridică pe alta, fără dificultăți birocratice.

„DKV oferă deja posibilitatea decontării taxei de drum în cooperare cu operatorul național de taxe de drum din Bulgaria. Suntem mândri să le putem oferi clienților noștri încă o soluție de decontare a taxei de drum din Bulgaria prin intermediul DKV BOX EUROPE”, a declarat Jérôme Lejeune, Director Executiv pentru Taxe în cadrul DKV. Bulgaria a introdus recent un nou sistem de taxare prin satelit pentru autostrăzi și drumuri naționale. Toate vehiculele sunt supuse taxării în Bulgaria. Taxele variază în funcție de numărul de kilometri conduși, clasa de emisii, numărul de osii, greutatea vehiculului, tipul de camion sau autocar și categoria drumului. Bulgaria este considerată o țară importantă de tranzit între Europa Centrală și Orientul Mijlociu. Mai multe coridoare paneuropene trec prin statul balcanic cu ieșire la Marea Neagră.

Related posts