DKV Euro Service continuă trendul crescător cu două cifre în România pentru al patrulea an consecutiv

DKV Euro Service, cel mai mare furnizor independent de carduri de combustibil din Europa și unul dintre liderii pieței în România, a finalizat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 337 milioane de euro, în creştere cu 17% față de anul precedent și cu 11% mai mult decât estimarea prevăzută inițial.

2018 a însemnat un nou an de creștere semnificativă pentru DKV în România. Am crescut pe toate planurile: cifră de afaceri, echipă, număr de clienți și servicii oferite. Continuăm să ne dezvoltăm atât rețeaua locală de parteneri, cât și cea europeană, care a depășit pragul de 100.000 de puncte de acceptare. Cota de piață estimată pentru 2018 a fost de 19% iar anul acesta ne propunem să creștem în continuare. Dar cel mai important lucru pentru clienții noștri sunt serviciile pe care le diversificăm periodic. Un exemplu recent este DKV Eco Trucker, un proiect dezvoltat împreună cu TomTom care permite eficientizarea transportului prin scăderea consumului și optimizarea rutei”, a declarat Cătălin Constantinescu, Managing Director DKV Euro Service România.

2019 marchează mai multe anunțuri importante pentru clienții DKV și orice companie de transport din România. DKV asigură suport pentru tranziția ușoară în cazul schimbărilor ce vor surveni de la 1 decembrie asupra taxei de drum din Cehia, iar începând cu 1 aprilie clienții beneficiază de opțiunea achitării taxei de drum din Serbia în regim postpay. Atât Cehia, cât și Serbia reprezintă țări importante de tranzit pentru România spre Europa de Vest. „Transportul internațional de marfă a reprezentat 23% din totalul mărfurilor transportate pe șosea, care este principalul mijloc de tranzit pentru marfă în și dinspre România. Totodată, volumul de marfă transportat internațional pe șosea a crescut ușor, cu 6% în 2018 ajungând la 55,301 de mii de tone. Astfel, este esențial pentru România să continue să dezvolte infrastructura rutieră și să susțină creșterea sectorului de transport rutier de marfă, poate cel mai dinamic și cu cel mai mare impact economic dintre cele operaționale în România”, a completat Cătălin Constantinescu.

În paralel, rețeaua de stații de carburanți partenere a crescut constant. În martie, DKV anunța extinderea rețelei din Spania cu 600 de puncte de alimentare. În total, anul acesta compania pune la dispoziţia clienţilor peste 100.000 de puncte de acceptare în 42 de țări europene. În România, clienţii DKV pot beneficia de o rețea locală extinsă, de peste 800 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel).

 

Related posts