CTP își extinde operațiunile în Bulgaria

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice de clasă A din România și Europa Centrală și de Est, intră pe piața din Bulgaria și are în plan să atingă 100.000 metri pătrați de spații închiriate, până la finele lui 2021. Astfel, Bulgaria devine cea de-a șaptea țară în care se extinde compania, al cărei portofoliu se va întinde acum între Marea Nordului, de la granița germană, până la Marea Neagră.

“Bulgaria se află la intersecția dintre Europa și economiile în plin avânt din Orientul Mijlociu, Rusia și Asia”, a declarat Remon Vos, CEO al CTP. “Piața bulgară a înregistrat o creștere sănătoasă de 3% a PIB-ului, acesta provenind în proporție de 90% din sectorul industrial și al serviciilor. Bulgaria este o țară cu un potențial mare în ceea ce privește investițiile în parcuri de afaceri, birouri și centre logistice”, a mai punctat Remon Vos.

Vladimir Gurdjieff, Country Manager al CTP Bulgaria, a declarat că extinderea este o urmare firească a cererii venite din partea mai multor clienți existenți. “Concentrarea noastră va fi, inițial, în zona metropolitană a Sofiei și în sectoarele 3PL (Third Party Logistics), distribuție, farmaceutic și FMCG”, a explicat acesta. „Ne așteptăm ca până la Crăciun să avem deja o echipă formată din șase specialiști în administrarea proprietăților, iar planurile noastre de creștere sunt ambițioase: 100.000 mp, până la sfârșitul lui 2021. Vom atinge acest obiectiv printr-o strategie ce îmbină achizițiile unor proprietăți cu noile dezvoltări”, a conchis Vladimir Gurdjieff.

CTP are, în prezent, operațiuni în șapte țări din Europa: Republica Cehă, unde se află și sediul central al companiei, Slovacia, Ungaria, Serbia, România, Polonia, iar acum și Bulgaria.

Related posts