Cefin Trucks a livrat 1.000 de camioane Ford Trucks, în România

Cefin Trucks anunță livrarea celui de-al 1.000-lea camion Ford Trucks către Grupul Selina din Oradea, în luna noiembrie 2019. Acest obiectiv a fost îndeplinit mai devreme de planificarea inițială, la doar 30 de luni de la începerea operațiunilor, în luna aprilie 2017.

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunţă atingerea unui nou record: un total de 1.000 de camioane Ford Trucks livrate de companie, de la lansarea operațiunilor în România. Obiectivul companiei este de a aduce Ford Trucks în topul 3 al brandurilor prezente pe piața locală a transporturilor, prin numărul de vehicule vândute în România, până la finalul anului 2021 și să își crească vânzările în anul 2020. Acest obiectiv ambițios este în conformitate cu angajamentul companiei Cefin Trucks de a livra vehiculul cu numărul 2.000 în jumătate din timpul alocat livrării primelor 1.000 de unități: 15 luni. Pentru a susține acest plan ambițios, Cefin Trucks investește puternic în operațiunile sale de vânzare, odată cu dezvoltarea accelerată pe care Ford Trucks o realizează în prezent, atât în Europa de Est, cât și în cea de Vest.

Suntem încântați de acest rezultat și suntem foarte recunoscători tuturor clienților noștri care au făcut acest lucru posibil. Muncim foarte mult pentru a ne asigura că oferim cea mai competitivă și mai valoroasă ofertă pentru a satisface toate cerințele clienților noștri, în ceea ce privește vânzarea, post vânzarea, finanțarea, comercializarea și serviciul buy-back. Evoluția rapidă a Ford Trucks în România confirmă toate acestea: suntem lider de piață pe segmentul Construcțiilor și Vehiculelor municipale și acum intenționăm să dezvoltăm segmentul de Cap Tractor, de pe piață“, spune Stefano Albarosa, fondator și CEO Cefin Trucks.

“Suntem, de asemenea, recunoscători Ford Trucks pentru că oferim un produs extrem de performant în condiții comerciale competitive și așteptăm cu nerăbdare să ne extindem cota de piață în România, pentru a fi printre primii trei jucători în următoarele 24 de luni și pentru a continua să accelerăm vânzările. Condițiile actuale ale pieței vor face ca produsul Ford Trucks să fie și mai atractiv, având în vedere avantajul competitiv general“, adaugă Stefano Albarosa.

 

Selim Yazici, Directorul Ford Trucks pe Regiunea Europa Centrală și de Est, a declarat că vor continua creșterea
rapidă avută în anul 2019. „Am reușit să atingem cota de piață de peste 8% cu ajutorul serviciilor oferite de
distribuitorul nostru, CEFIN Trucks, pentru clienții noștri, prin soluțiile de vânzare, post-vânzare, tranzacționare și
finanțare, în România. Suntem mândri să fim lider de piață și pe segmentul construcții și vehicule speciale și ne vom
menține acest loc. Există o tendință promițătoare de creștere și în segmentul de Cap Tractor, care este cea mai mare divizie
din România. Obiectivul nostru este să dezvoltăm acest segment, ajungând la o cotă de piață de 12%."
Selim Yazici a menționat, de asemenea, extinderea rețelei Ford Trucks în Europa de Vest, eforturile continue din
vânzări și dezvoltarea rețelei de post-vânzări. „Suntem încrezători că vom avea succes pe piețele din Europa Centrală,
precum și pe cele noi din Europa de Vest. Considerăm că realizările noastre sunt strâns legate de nivelul ridicat al
calității serviciilor din vânzări, post-vânzări și piese de schimb, pe care le oferim în întreaga rețea. Suntem, de
asemenea, conștienți de faptul că este important să îi sprijinim pe șoferii Ford Trucks pe parcursul călătoriilor. Avem
distribuitorii noștri alocați în Spania, Portugalia și Italia și vom crește rețeaua noastră din Vestul Europei și activitățile de dezvoltare a dealerilor, în anul 2020, și pe mai departe.”
“De asemenea, avem un acord încheiat cu TIP, pentru a oferi servicii post-vânzare clienților noștri. Rețeaua noastră
de servicii acoperă toate rutele principale de transport din Europa de Vest, inclusiv Germania, Franța, Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Belgia, Austria și Marea Britanie“ adaugă Selim Yazici.

Related posts