Cefin Trucks a închis anul 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 90 Mil Euro în creștere cu peste 30% față de 2020

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks in Romania, a organizat Conferința anuală de Presă în data de 27 Ianuarie pentru anunțarea rezultatelor de business din 2021 și strategia pe termen scurt și lung în toate direcțiile de business.  Echipa de management Cefin Trucks a prezentat în cadrul conferinței planurile și strategia pentru fiecare direcție de dezvoltare.

Anul 2021 a fost pentru Cefin Trucks un an cu o evoluție importantă, în care cifra de afaceri a depășit 88 de milioane de euro, și cu o creștere eficientă în toate diviziile care au progresat foarte mult față de 2020, în medie cu 30%. Compania a vândut 752 de camioane Ford Trucks noi, față de 583 în 2020, și 550 de camioane rulate, față de 471 in 2020, și a ajuns la încasări de 13 milioane de euro din service, față de 9 milioane în anul anterior.

 

Ford Trucks este lider in segmentul de Vehicule de Constructii, cu o cota de piata de 26,7% și în cel al Vehiculelor Specializate cu 22,3%, și a crescut în segmentul de Autotractoare la 5,5%. Cota de piață totala a brandului în anul 2021 este de 11,5%, într-un mix de piață în care ponderea principală este cea a segmentului de Autotractoare, în care Ford Trucks este încă în faza de creștere.

 

Un plan ambițios bazat pe servicii care aduc valoare adaugată clienților noștri și o digitalizare complexă a tuturor proceselor companiei, va permite ca cifra de afaceri Cefin Trucks să crească de la 80 Milioane Eur la 140 Mil Euro până în 2024. În acelasi timp, vom investi între 6 si 8 Mil Euro în finanțarea creșterii organice a operațiunilor existente, precum și pentru achiziția altor business-uri în sinergie cu compania noastră. O gamă extinsă de produse, lansarea și dezvoltarea Serviciilor Financiare, extinderea rețelei proprii de service și digitalizarea tuturor proceselor companiei, vor constitui baza acestei cresteri.” a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

Piața de automotive se mișcă, iar importanța vânzărilor de vehicule scade, în timp ce crește importanța serviciilor cu valoare adăugată pe care atât clienții, cât si partenerii, le cer. Pentru perioada următoare, Cefin mizează pe serviciile financiare și digitalizare ca fiind diferențiatorii importanți pe care să îi implementeze si care să ne duca la următorul nivel de dezvoltare.” A declarat Robert Maftei, Chief Strategy Officer & Sales Finance Director .

Suntem prezenți în România alaturi Cefin Trucks din 2017. Pe parcursul ultimilor 5 ani, acest parteneriat a consolidat poziția mărcii noastre pe piața vehiculelor comerciale din România pentru a deschide calea spre a fi un brand lider de piață.  Ford Trucks are o strategie complexă de extindere internațională, după integrarea completă a rețelei Europei Centrale, de Sud și de Est în 2020, continuând finalizarea în 2021 pentru țările din Europa de Vest.

2022 va fi un alt an de creștere semnificativă pentru Ford Trucks, în care ne vom îmbunătăți volumele de vânzări și cotele de piață pe piețele europene, împreună cu o strategie complexa de finalizare a dezvoltarii in Europei de Vest. Prin performanța sa excepțională, piața românească va fi lider în ceea ce privește cota de piață.”

a declarat Koray Kuvvet, Managing Director, Eastern Europe & Balkans at Ford Trucks.

Related posts