Ce prevederi include proiectul de ordonanţă de urgenţă care vrea să schimbe regulile în piaţa de RCA

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea regulilor jocului în piaţa asigurărilor auto obligatorii (RCA) urmează să fie dezbătută săptămâna viitoare în Parlament, iar prin principalele modificări menţionate de aceasta sunt în compensarea directă între asigurători, suspendarea poliţei, dar posibilitatea încheierii asigurării pe o perioadă de o lună, potrivit Ziarul Financiar.

În plus, se limitează discount-ul maxim acordat de asigurători la 10% din valoarea poliţei, potrivit unor surse din piaţă.

Ideea unei legi pe RCA a venit ca o soluţie pentru detensionarea pieţei locale de profil, în condiţiile în care ultima perioadă a fost marcată de discuţii aprinse pe tema majorărilor de tarife, în special din partea transportatorilor. Aceştia au protestat în nenumărate rânduri împotriva creşterilor de prime, susţinând că acestea au crescut dramatic după falimentul Astra Asigurări.

Compensarea directă, principala măsură prevăzută de proeictul de ordonanţă de urgenţă a fost primită cu reticenţă de asigurători la vehicularea ei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Asigurătorii au susţinut prin intermediul asociaţiilor profesionale UNSAR că decontarea directă va avea consecinţe negative în principal asupra companiilor stabile din punct de vedere financiar şi a clienţilor, pentru că implementarea acestui sistem va însemna costuri mai mari pentru asigurători şi implicit tarife în creştere.

Compensarea directă funcţionează deja în regim obligatoriu în Italia, Rusia şi Suedia, în timp ce în Franţa, Belgia şi Spania sistemul este voluntar.

Related posts