Obligațiile șoferilor de autocare turistice din UE au fost flexibilizate: perioadele de repaus obligatoriu pot fi amânate

Reprezentanții președinției Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns luni la un acord provizoriu cu privire la propunerea de revizuire a normelor din 2006 privind perioadele de conducere și de odihnă în sectorul transportului turistic de călători, potrivit unui comunicat al Consiliului.

Curtea de Conturi Europeană: În pofida ambiţiilor îndrăzneţe şi a cerinţelor stricte, majoritatea autoturismelor de pe drumurile din UE emit în continuare aceeaşi cantitate de CO2 ca în urmă cu 12 ani

Obiectivele UE de reducere a emisiilor de CO2 generate de autoturismele noi nu vor putea fi atinse atât timp cât timp lipsesc anumite condiţii prealabile importante, afirmă Curtea de Conturi Europeană într-un raport publicat miercuri.

AVR şi ISCTR vor efectua controale comune în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri

Inspectorii Autorităţii Vamale Române (AVR) şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) vor efectua misiuni comune de verificare în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri, în urma unui protocol de colaborare parafat între cele două instituţii.

Greva transportatorilor continuă: Peste 1.100 de camioane aşteaptă să intre în România prin PTF Porubne – Siret

Peste 1.100 de camioane aşteaptă să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Porubne – Siret, au declarat reprezentanţii autorităţilor vamale ucrainene. La Suceava aproximativ 100 de persoane protestează cu peste 50 de tractoare, şase TIR-uri şi 15 autoturisme, în Vama Siret / A început activitatea de procesare a TIR-urilor din Siret către Ucraina.