Renault dezvăluie Noul Kangoo E Tech electric, combispace-ul conectat la priză

Renault Kangoo este disponibil acum într-o versiune E-Tech Electric, pentru prima dată în istoria sa. Acest lucru se petrece la 25 de ani de la inaugurarea segmentului MPV, grație unui design unic și practic, dotat pentru prima dată cu o ușă laterală glisantă.

În exterior, Kangoo păstrează capota cu nervuri orizontale și partea frontală verticală accentuată, cu o grilă care găzduiește priza de încărcare în spatele siglei.
La fel ca și versiunea termică, interiorul include noua planșă de bord (cu finisaj din lemn închis la culoare în unele versiuni). Interiorul este confortabil, iar scaunul șoferului mai ergonomic. Singura modificare este tabloul de bord, care afișează informațiile E-Tech.
Noua baterie litiu-ion are o capacitate totală utilizabilă de 45 kWh și cuprinde 8 module de sine
stătătoare și ușor de reparat. Noul Kangoo E-Tech Electric poate parcurge până la 285 km (ciclu
WLTP), ceea ce este suficient pentru majoritatea nevoilor de zi cu zi și reduce costurile de
proprietate și de utilizare.
Bateriile vin cu o garanție de 8 ani sau 160.000 km. În acest interval, Renault le va înlocui gratuit în cazul în care capacitatea lor scade sub 70% din capacitatea nominală (SoH).
Noul Kangoo E-Tech Electric vine cu un motor de 90 kW care furnizează 245 Nm de cuplu disponibil instantaneu pentru o conducere lină și relaxată în orice circumstanțe. Modul Eco, în care se limitează viteza maximă a vehiculului (110 km/h) și puterea (56 kW), optimizează autonomia
acestuia.
Noul Renault Kangoo E-Tech Electric va fi disponibil în trei versiuni: Autentic, Equilibre și Techno

Related posts