Uzina Stellantis din Kaluga (Rusia) continuă producția de vehicule comerciale ușoare

Stellantis continuă să producă vehicule comerciale ușoare în Rusia în ciuda faptului că alți producători au decis să suspende activitățile pe piața din mare stat de la răsărit.

În timp ce grupul Renault a fost o țintă a criticilor internaționale pentru că a evitat să se delimiteze de Rusia, grupul Stellantis a continuat să producă vehicule comerciale ușoare la uzina sa din Kaluga.

Rămas sub radarul celor care condamnă orice relație a industriei auto occidentale cu Rusia, grupul Stellantis a preferat să evite orice expunere publică a activităților sale de la uzina de lângă Moscova și a continuat să producă vehicule.

Un purtător de cuvânt al grupului din care fac parte mărci precum Alfa Romeo, Chrysler, Citroën, Dodge, DS, Fiat, Fiat Professional, Jeep, Lancia, Maserati, Opel sau Peugeot a fost nevoit să admită astăzi în fața presei că la uzina din Kaluga a Stellantis sunt produse în continuare vehicule. E drept, într-un ritm redus din cauza penuriei de semiconductori și alte componente.

Cu o expunere mult mai mică pe piața din Rusia decât Renault, grupul Stellantis a anunțat la începutul lui martie că a oprit exporturile și importurile de vehicule către și din Rusia.

Pe atunci, CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, menționa că ar putea muta o parte din producția de vehicule comerciale ușoare de la uzina Kaluga, pe care o împarte cu Mitsubishi, la fabricile sale din Franța și Marea Britanie.

Rusia are un aport redus la bilanțul financiar al Stellantis, de doar circa 20 – 30 de milioane de euro anual, ceea ce face ca orice impact asupra grupului să fie neglijabil.

Cu toate acestea, la fabrica aflată la aproximativ 150 km de Moscova continuă să fie asamblate vehicule. Anul trecut, producția acesteia a fost de 11.000 de unități.

La mijlocul anului trecut, cu mult înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, oficialii Stellantis anunțau că la Kaluga va fi asamblat, începând din 2022 și modelul Fiat Scudo. Acolo mai sunt produse modele precum Peugeot Expert, Opel Vivaro sau Citroёn Jumpy.

Related posts