Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri (UNTRR) avertizează că în noua lege privind rovinieta s-au strecurat greşeli, aceasta neputându-se aplica pentru anumite vehicule. În această situaţie, nu se poate calcula corect tariful rovinietei începând cu 20 ianuarie 2017.
UNTRR atrage atenţia că în Anexa 1 a Legii nr. 221 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România „s-au strecurat erori care vor afecta aplicarea corectă a tarifelor”.
„În textul de lege există două tipuri de vehicule de transport persoane prevăzute atât la categoria C pct. b), categoria D pct. b), cât şi la categoriile G şi H. Practic, pentru aceste două tipuri de vehicule sunt prevăzute două niveluri diferite ale tarifelor, astfel că legea este inaplicabilă pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri şi cel mult 23 de locuri, precum şi pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri. De asemenea, la categoria E masa totală maximă autorizată – MTMA – a fost exprimată <<12,01>> în loc de <<12,0 t>>”, se arată într-un comunicat transmis joi de UNTRR.
Reprezentanţii transportatorilor rutieri consideră că aceste inadvertenţe apărute în cuprinsul Legii nr. 221 „nu sunt simple erori”, ele fiind urmarea şi a „dezinteresului guvernanţilor de a rezolva corespunzător şi la timp alinierea legislaţiei româneşti la cea din Uniunea Europeană”.
UNTRR reaminteşte că Directiva CE 2011/76/UE a fost aprobată în anul 2011, iar termenul final de transpunere în legislaţia naţională a fost 16 octombrie 2013. România a fost informată de către Comisia Europeană (CE) despre depăşirea termenului de 16 octombrie 2013 pentru transpunerea prevederilor Directivei 2011/76/UE, iar ulterior CE a deschis cauza cu nr. 2013/0426, faza precontencioasă – punerea în întârziere – şi a mai acordat României un nou termen până la sfârşitul lunii noiembrie 2014. Nici acest termen nu a fost respectat.
În luna februarie 2016, Comisia Europeană a solicitat României să îndeplinească toate cerinţele Directivei 2011/76/UE privind aplicarea taxelor rutiere în termen de două luni; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz.
În temeiul directivei 2011/76/UE, statele membre trebuie să stabilească sau să modifice definiţiile relevante (de exemplu „taxa de trecere”, „taxa de utilizare a infrastructurii”) şi să se asigure că taxele de utilizare sunt proporţionale şi că veniturile realizate prin încasarea lor sunt utilizate pentru recuperarea costurilor infrastructurii.
„Având în vedere că aceste erori vor crea confuzii şi interpretări, dar mai ales vor face inoperantă aplicarea Legii 221/2016, UNTRR solicită Ministerului Transporturilor să facă demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei, astfel încât începând cu data de 20 ianuarie 2017 să fie posibilă aplicarea corectă a tarifului rovinietei”.