Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) își exprimă dezamăgirea cu privire la decizia Guvernului de a trimite în Parlament proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), într-un comunicat trimis redacției. Trasportatorii spun că aceasta nu este o atitudine pro business prin care administrația să fie un partener al mediului de afaceri. În plus, aceștia spun că decizia amplificată cu măsurile protecționiste din vestul Europei impuse prin Pachetul Mobilitate ar putea conduce la falimentul industriei de transport rutier.
Cei de la UNTRR susțin: “O eventuală dublare a tarifelor la asigurările RCA (reamintim că în perioada de criză 2015 – 2016, tarifele erau de 5 ori mai mari decât în prezent) ar duce la anularea oricărei marje de profit pentru companiile de transport rutier din România, care și așa sunt afectate de modificările legislative neoprotecționiste de la nivel european, de criza șoferilor profesioniști sau de dezvoltarea precară a infrastructurii rutiere”.
Dacă se vor adopta cele mai importante modificări propuse prin proiectul de lege pentru modificarea legii RCA, respectiv abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă (în acest moment plafonate la 25%) și eliminarea obligației ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, atunci se vor recrea condițiile dezechilibrelor grave în piața RCA și tarifele vor crește accentuat pentru toți deținătorii celor 8,2 milioane de vehicule din România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.
Reamintim că proiectul de modificare a legislației RCA a primit aviz negativ din partea Consiliul Economic și Social, deoarece măsurile propuse vor avea ca efect creșterea nejustificată a tarifelor la polițele RCA.
UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului României ca Legea 132/2017 să nu fie modificată, să transmită Comisiei Europene o analiză fundamentată privind situația pieței RCA din România cu accentuarea motivelor practice pentru care nu este benefică o schimbare a legislației și să vină cu măsuri suplimentare pentru a evita întoarcerea la situația de criză din perioada 2015-2016.
UNTRR solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de autoritățile române de la Comisia Europeană în temeiul art. 4(2) din Regulamentul european 1049/2001, întrucât impactul acesteia reprezintă “un interes public superior care justifică divulgarea conținutului documentului în cauză”.
În ceea ce privește concurența din piața RCA, practica precedentă a demonstrat că în lipsa unor reglementări stricte, companiile de asigurări s-au înțeles asupra prețurilor, situație sancționată de Consiliul Concurenței cu amenzi totale în valoare de 246.739.195,6 lei (aprox. 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor RCA. În acest sens, UNTRR solicită Consiliului Concurenței publicarea raportului final, pentru ca ASF să argumenteze în fața Comisiei Europene prevederile legale actuale și astfel toți asigurații RCA din România să aibă posibilitatea de a începe demersurile de recuperare a sumelor percepute în plus ca urmare a înțelegerilor neconcurențiale.