Test de mobilitate urbană în București! Vezi care este cel mai eficient mijloc de transport

Peste 70% dintre cetățenii europeni trăiesc în orașe, iar în următorii ani se așteaptă să ajungem la 80%. Acesta este unul dintre motivele pentru care deplasarea în marile orașe a devenit o reală problemă, iar asta nu doar în România.
Date recente arată că Bucureștiul a ajuns la un nivel de congestie de 41%, plasându-se pe locul 8 în clasamentul celor mai afectate orașe din lume, la nivelul Europei ocupând ultimul loc.

În acest context, FEMA – Federația Europeană a Asociațiilor de Motocicliști, a realizat un Test de Mobilitate în țările în care este reprezentată de membri săi. Asociația motoADN, membră FEMA din primăvara acestui an, a fost cea care a realizat testul pentru România, orașul ales fiind Bucureștiul – probabil cel mai aglomerat în acest moment.

Coordonatele și rezultatele testului

România – București
Distanță – 8 km (de la Mall Plaza România până la intersecția dintre Ștefan cel Mare și Tunari)
Vehicule comparate – autoturism, scuter, bicicletă, transport public

Scuterul a ajuns primul la destinație, în doar 17 minute. Autoturismul a întâmpinat probleme în trafic încă din primul kilometru, motiv pentru care, în prima jumătate a traseului, a fost întrecut de bicicletă. A recuperat apoi, însă bicicleta a ajuns a doua (26 minute), pentru că nu a avut nevoie de loc de parcare. Autoturismul a pierdut tot avansul câștigat în trafic în căutarea unui loc de parcare și a ajuns al treilea (33 minute). Cu transportul public s-a ajuns cel mai greu – în 50 de minute.

Clasament final:
Scuter – 17 min
Bicicletă – 26 min
Autoturism – 33 min
Transport public – 50 min

Concluzia? Ne explică Răzvan Pavel, Președintele asociației motoADN
Deplasarea pe 2 roți este soluția într-un București sufocat de trafic. Motorizarea, evident, ajută, pentru că un scuter sau o motocicletă ajung mai rapid la destinație decât o bicicletă. Indiferent de confortul pe care ni-l oferă mașina personală, nu putem ignora prețul plătit – timp pierdut blocat în trafic sau în căutarea unui loc de parcare. Transportul public are încă o structură insuficient dezvoltată pentru a reprezenta o variantă viabilă pentru un transport rapid în oraș pe orice rută ar fi nevoie.
De menționat ar mai fi că acest test a fost realizat înainte de începerea școlilor. Reluarea sa parțială în Octobrie arată că scuterul ajunge în 19 minute în timp ce autoturismul ajunge în 50 min.

Care este situația în alte orașe europene, conform studiului F.E.M.A.?

În toate orașele în care a fost efectuat testul de mobilitate, motocicletele și scuterele au ajuns primele la destinație. Excepție a făcut Nantes, unde bicicleta a fost pe primul loc, explicație fiind existența infrastructurii dedicate.
Cum distanțele de deplasare au fost diferite, este interesant să comparăm viteza medie de deplasare și nu durata
Rezultatele arată astfel:

Se vede foarte clar că, în toate orașele care au luat parte la analiză, rezultatele finale sunt în favoarea deplasării pe 2 roți. În același timp, merită subliniat faptul că, în toată Europa, mijloacele de transport în comun au cea mai mică viteză medie de deplasare
Realizarea testului a urmat o serie de coordonate stabilite de organizatori:
•    drumul a fost efectuat într-o zi din timpul săptămânii, dimineața
•    toate vehiculele au respectat limitările legale aferente segmentelor de drum parcurse
•    fiecare vehicul a fost liber să își aleagă ruta prin care putea ajunge cel mai rapid de la start la final.

CONCLUZII și RECOMANDĂRI
1.    Poate cea mai clară concluzie care se desprinde din testele efectuate  este că deplasarea pe 2 roți cu motor ( PTW) este cea mai bună soluție în contextul condițiilor actuale de trafic. De asemenea, remarcăm că transportul public este, în multe orașe europene, o alternativă ”înceată” pentru transportul pe cont propriu.
2.    motoADN militează, așadar, pentru implementarea de programe și măsuri menite să încurajeze transportul pe 2 roți cu motor în România, demonstrând cu numeroase date și statistici, de ce aceasta este soluția viabilă pentru o descongestionare a traficului în marile orașe.
3.    Caz particular BUCUREȘTI – deși transportul pe 2 roți cu motor nu este o surpriză pentru nimeni care a ieșit măcar o dată din țară, constatăm că Primăria Generală a Municipiului București nu ia în considerație acest mijloc de deplasare. Documentul strategic – “Plan de mobilitate urbană durabilă Regiunea București – Ilfov” include prevederi legate de biciclete, parcări, utilitaje electrice, transport public, căi de acces către aeroport, însă nu menționează în nicio formă deplasarea pe 2 roți, ceea ce face ca vehiculele cu motor și 2 roți să rămână în zona de blindspot a autorităților.
4.    Soluția de mobilitate a viitorului o reprezintă vehiculele cu 2 roți și motor – iar pentru o dezvoltare în siguranță a acestui segment Asociația motoADN susține urmatoarele proiecte și acțiuni:
•    reglementarea folosirii trotinetelor electice
•    aprobarea legii cu privire la folosirea scuterelor pâna la 125 cmc cu permis de conducere categoria B – în anumite condiții – lege aflată acum în Parlament.
•    crearea unui plan general de dezvoltare a mobilității pe 2 roți – pentru toate marile orașe ale României. Creăm, astfel, cadrul unei dezvoltări sigure, prevenind creșterea numărului de accidente.

Related posts