Polițiștii de frontieră din întreaga țară vor fi dotați, în perioada următoare, cu 50 de autospeciale Ford Raptor 4×4 pentru misiunile în zonele cu teren accidentat sau greu accesibil. Prima serie de 12 autospeciale a fost recepționată și prezentată, în cursul zilei de miercuri, 24 august, în prezența ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode și a reprezentanților din minister și din Poliția de Frontieră.
Tag: Ford
Ford renunță să mai vândă pe piața americană modelul Transit Connect
Ford va opri vânzările de autoutilitare Transit Connect pe piaţa din Statele Unite până la finalul anului viitor şi a renunţat la planurile de a produce în Mexic noul model, a anunţat marţi publicaţia Automotive News, transmite Reuters. Cauza ar fi performanțele slabe ale acestui van pe cea mai importantă piață auto din lume.
Ford ar putea concedia 8.000 de angajați ai diviziei de mașini cu motoare termice
Ford Motor Co se pregăteşte să renunţe la 8.000 de angajaţi în următoarele săptămâni, producătorul auto american încercând astfel să-şi majoreze fondurile necesare finanțării investiţiilor în vehicule electrice.
În timp ce face disponibilizări, Ford promovează vehiculele electrice din toate puterile: 2.000 CP cu Ford Pro Electric SuperVan
Ford prezintă un vehicul de ultra-înaltă performanță – Ford Pro Electric SuperVan; conceptul complet electric este inspirat de noul E-Transit Custom și arată capabilitățile digitale și de electrificare ale diviziei Ford Pro, asta în timp ce angajații Ford Europa sunt vizați de disponibilizări.
Grupul Koç – cel mai important jucător automotive din Turcia care a preluat Ford România produce și camioane
Ford a anunțat că uzina de la Craiova va fi preluată de Ford Otosan, o companie deținută cu părți egale de americani și de grupul turc Koç. Decizia Ford de a transfera proprietatea uzinei de la Craiova de la divizia Ford Europa către parteneriatul Ford Otosan din Turcia a dat naștere multor controverse. Noul proprietar al uzinei românești este controlat de cea mai bogată familie din Turcia.
Ford este lider de piață pe segmentul de vehicule comerciale în 2021
Conform datelor publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) , Ford România ne anunță într-un comunicat că a încheieat anul 2021 ca lider de piață în segmentul de vehicule comerciale în România. Anul 2022 se anunță important din punct de vedere al lansărilor, în prim plan fiind modelele E-Transit și pickup-ul Ranger.
Producţia naţională de autoturisme s-a diminuat cu 6,12%, în primele 11 luni
Producţia naţională de autoturisme a ajuns, în primele 11 luni ale anului, la 379.952 de unităţi, în scădere cu 6,12% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când numărul unităţilor produse a fost de 404.699, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
ACAROM: Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 6,54%, în primele zece luni
Producţia de autoturisme în România a ajuns la un volum de 333.179 de unităţi, în primele zece luni ale anului, în scădere cu 6,54% faţă de intervalul similar din 2020, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate marţi.
Ford E-Transit intră în faza de testare pe șosele
Autoutilitara complet electrică Ford E-Transit ajunge pe șoselele din Europa, pe măsură ce clienții, operatori majori de flote, încep testele înainte de lansarea din primăvara anului 2022.
FORDLiive – o nouă tehnologie a vehiculelor comerciale pentru a maximiza productivitatea companiilor
Ford anunță astăzi noua tenhologie FORDLiive – un nou sistem de conectare bazat pe disponibilitate crescută, conceput pentru a ajuta operatorii de vehicule comerciale Ford să crească productivitatea, maximizând durata de funcționare a vehiculului. FORDLiive promite să transforme modul în care clienții Ford întrețin și rulează vehiculele, reducând numărul de avarii, timpii morți pierduți la revizie, oferind service rapid. Datele FORD arată că FORDLiive poate reduce timpii morți în care vehiculele comerciale nu funcționează, cu aproximativ 60%.
Generația următoare Ford Transit Custom va include un model complet electric, din 2023
Ford confirmă astăzi că generația următoare Ford Transit Custom va include un model complet electric pe lângă variantele plug-in hybrid, mild hybrid și versiunile pe motoare convenționale. Noua gamă Transit Custom – care include furgoneta Transit Custom și vehiculul de transport persoane Tourneo Custom – intră în producție în prima jumătate a anului 2023, cu versiuni complet electrice pentru ambele modele, parte a celei mai extinse game Transit Custom oferită vreodată clienților europeni.
Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile
Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile, începând cu data de 26 februarie, ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală, au anunţat, miercuri, reprezentanţii companiei.
De ce este importantă bobina de inducție și cum o puteți schimba
Bobina de inducție o este sursă de înalta tensiune necesară pentru a produce o scânteie, care declanșează procesul de ardere într-un cilindru.
Cefin Trucks prezintă rezultatele de vânzări în 2020 și strategia pentru anul 2021
Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, a anunțat în cadrul Conferinței de presă organizată in mediul online, rezultatele de business ale anului 2020 și strategia configurată pentru 2021. La finalul unui an atipic, foarte dificil atât din punct de vedere social cât și economic, Cefin Trucks a reușit să îndeplinească obiectivele setate la începutul anului. Într-o permanentă adaptare la nevoile clienților, compania Cefin Trucks este un partener stabil care vine în întâmpinarea tuturor cerințelor acestora și ale pieței prin servicii integrate ce cuprind toate…
APIA: Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu aproape 22% anul trecut
Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu 21,8% în 2020 comparativ cu anul anterior, potrivit cifrelor publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care preia informaţii de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).