Poșta caută asigurător pentru flota auto. Polița a fost estimată la aproape 7,5 milioane de lei

Poșta Română, cel mai mare jucător local de profil, a inițiat licitația pentru servicii de asigurare RCA și CASCO a parcului auto al companiei, valoare cumulată a polițelor ridicându-se la 7,44 milioane de lei, pentru 12 luni.

Polița RCA va acoperi 1.427 de autovehicule, iar cea CASCO – 967 de mașini. Ofertele vor fi deschise în prima parte a lunii februarie. În prezent, Omniasig VIG și Asirom VIG furnizează servicii de asigurare RCA și CASCO a parcului auto al Poștei Române pentru suma totală de 3,94 milioane de lei.

Cu afaceri anuale de peste un miliard de lei, Poșta Română are ca acționari Ministerul Cercetării – 93,75% din acțiuni și Fondul Proprietatea, cu o participație de 6,25%. Poșta este cel mai mare operator local de profil, are peste 24.000 salariați și o rețea teritorială de peste 5.600 de unități. Subscrierile RCA și CASCO reprezintă peste 60% din veniturile anuale ale asigurătorilor locali.

Related posts