Continuă telenovela cu taxiuri la Aeroportul București. Cam 2.000 de taxiuri au fost autorizate, dar călătorii trebuie să fie atenți: de la etaj se pot lua taxiuri cu tarif normal, în timp ce de la parter pot lua și binecunoscuții țepari cu tarife foarte mari, pe care nu înțelegem cum îi mai acceptă administratorii aeroportului.
Compania Națională Aeroporturi București anunță că peste 2.000 de taxiuri au fost autorizate să preia pasageri de la Aeroportul Henri Coandă. Astfel, s-au asigurat condițiile necesare pentru preluarea rapidă și fluentă a pasagerilor sosiți pe aeroport și pentru transferul lor în siguranță la destinație.
Taxiurile autorizate au acces atât pe bază de comandă (transmisă prin intermediul dispozitivelor touch-screen), cât și direct în fața terminalului Sosiri, pentru a prelua pasagerii pe principiul ‘primul venit — primul plecat în cursă’.
Accesul taxiurilor neautorizate în stațiile taxi va fi interzis începând cu 1 septembrie a.c., ora 0:00. Măsura interdicției vine și la solicitarea Poliției Transporturi, ca urmare a numeroaselor incidente generate de taximetriștii neautorizați.
Începând cu 1 septembrie, stațiile taxi de la aeroport vor fi următoarele: la etaj, stațiile pentru taxiuri la comandă, respectiv pentru taxiuri care practică un tarif de maximum 1.40 lei/km, iar la parter stația pentru taxiuri autorizate, indiferent de tariful practicat.
Compania Națională Aeroporturi București depune constant eforturi pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite clienților săi și pentru transformarea oricărei vizite la aeroporturile din București într-o experiență cât mai agreabilă.