Pe 8 decembrie, expiră poliţele RCA ale românilor la Euroins, care încă mai sunt valabile. Astfel, din cele peste 2,7 milioane de poliţe RCA ale companiei falimentare Euroins, care erau în vigoare în momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare de către ASF, circa 31% încă sunt în vigoare şi vor rămâne valabile până în 7 decembrie inclusiv, iar din 8 decembrie vor expira.
Poliţele RCA ale Euroins, a căror valabilitate a fost prelungită până pe 7 decembrie inclusiv, urmează să expire, ceea ce înseamnă că un număr de 841.547 de poliţe vor expira începând cu data de 8 decembrie 2023, a spus Alina Popa, coordonatorul echipei CITR care gestionează falimentul Euroins.
„La 07.12.2023 vor mai fi valabile 1.230.670 de poliţe din care 841.547 RCA şi 3.132 garanţii. Începând cu 17.03.2023 au fost reziliate 69.445 de poliţe din care 66.256 RCA“, a transmis Alina Popa.
Astfel, din cele peste 2,7 milioane de poliţe RCA ale companiei falimentare Euroins, care erau în vigoare în momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare de către ASF, pe data de 17 martie 2023, circa 31% încă sunt în vigoare şi vor rămâne valabile până pe data de 7 decembrie inclusiv, urmând ca pe 8 decembrie să expire.
În acelaşi timp, în ultimele 8 luni doar 66.256 poliţe RCA au fost reziliate din total, însemnând 2,5%. Dacă peste 841.000 de poliţe RCA ale Euroins mai rămân valabile până pe 7 decembrie şi până acum s-au înregistrat 66.256 de rezilieri, înseamnă că din martie şi până acum au expirat circa 1,7 milioane de poliţe RCA emise de Euroins România.
În ceea ce priveşte situaţia falimentului Euroins România, Alina Popa a mai explicat că tabelul preliminar privind expunerea totală pe care o are Euroins nu a suferit modificări până acum, dar urmează să fie actualizat şi publicat în perioada următoare, respectiv în două luni.
„Astăzi avem în curs de valorificare, dintre activele propuse spre vânzare pentru susţinerea cheltuielilor de procedură, o cladire cu destinaţie rezidenţială la preţul de 376.000 euro la care se adaugă 8 autoturisme la o valoare totală de 24.000 euro. Tot în acest moment mai avem active în curs de evaluare, precum acţiunile deţinute în PAID, mobilier şi echipamente IT, pentru care urmează să organizăm licitaţii după definitivarea evaluării“, a mai adăugat Alina Popa.
În acelaşi timp, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a publicat pe site-ul instituţiei o atenţionare privind faptul că poliţele de asigurare încheiate de Euroins România încetează de drept începând cu data de 8 decembrie, 7 decembrie fiind ultima zi de valabilitate, cu excepţia contractelor de asigurare de garanţii, care vor înceta la data de 5 februarie 2024.
„După data de 7 Decembrie 2023 (ultima zi de valabilitate a poliţelor de asigurare încheiate de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA, cu excepţia celor încadrate în clasa de asigurări 15 ñ Garanţii) creditorii de asigurare se pot adresa FGA cu o cerere de plată de restituire primă, Anexa 9 la Norma ASF nr. 24/2019, pentru a solicita restituirea diferenţei de primă pentru perioada rămasă neacoperită. În cazul poliţelor de asigurare pentru care a operat încetarea de drept, nu mai este necesar un demers suplimentar, în sensul notificării asigurătorului cu privire la încetarea respectivei poliţe de asigurare. FGA va continua să instrumenteze cereri de deschidere dosar daună primite de la petenţi ai Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA, pentru evenimente produse până la data de 07 Decembrie 2023, inclusive“, conform mesajului publicat de FGA pe site-ul instituţiei.
Conform celor mai recente date, FGA a plătit în primele 10 luni din 2023 circa 663 mil. lei în contul a 5 falimente din piaţa asigurărilor, respectiv City Insurance, Euroins, Carpatica Asig, Astra şi Certasig, din care 80%, respectiv 526 mil. lei au fost plăţi doar în contul falimentului City Insurance.
Falimentul City Insurance a ajuns la finalul lunii octombrie 2023 la o pagubă totală plătită de FGA de peste 1,12 mld. lei. Deşi cei mai mulţi bani încă se duc în contul falimentului City Insurance, gaura Euroins cu siguranţă va deveni mai pronunţată, mai ales că prelungirea valabilităţii poliţelor cu încă trei luni a dat suficient timp pentru ca şoferii care încă deţin poliţe RCA emise de Euroins să producă daune.
În data de 17 martie 2023, momentul în care ASF i-a restras autorizaţia de funcţionare, s-a constatat starea de insolvenţă şi s-a demarat procedura de promovare deschiderii falimentului împotriva Euroins, FGA a ajuns la o valoare totală a plăţilor în contul falimentului companiei de 106,7 mil. lei, pentru 16.570 cereri de plată. Până la finalul lunii octombrie 2023, FGA a înregistrat 170.657 cereri de plată din care 72.450 sunt cereri de restituire primă şi 98.207 sunt cereri efective de plată care vizează acordarea despăgubirilor.
Foştii clienţi păgubiţi ai City Insurance şi Euroins ar face bine să se înarmează cu răbdare pentru că dacă FGA încă plăteşte în contul falimentelor Carpatica şi Astra, prăbuşiri care au avut loc în 2015-2016 care nu erau nici pe departe la acelaşi nivel cu City Insurance şi Euroins, atunci perspectiva unei achitări complete din partea FGA ar putea dura ani de zile.
Până acum, cotele contribuţiilor asigurătorilor care practică asigurări generale au fost majorate de la 1% până la 4%, în mai multe etape, pe măsură ce FGA rămânea fără bani pentru plăţile pe care trebuia să le facă în contul falimentului Ctiy Insurance. Pe lângă aceste plăţi, FGA mai are de plătit şi în contul falimentelor Astra, Carpatica Asig şi Certasig, iar acum falimentul Euroins, al doilea cel mai mare din istoria pieţei asigurărilor, aduce o nouă presiune pe bugetul FGA, presiune care poare că se intensifică.
City Insurance, fostul lider al pieţei asigurărilor şi fost lider al segmentului RCA, a ajuns să deţină o cotă de piaţă de peste 23% la nivelul întregii pieţe şi peste 43% pe zona RCA. Intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări din piaţă a zguduit atât industria asigurărilor, cât şi clienţii asigurătorilor, în special din cauza scumpirilor care au urmat pe cel mai controversat segment de asigurări, RCA.
După anunţul privind falimentul City Insurance, jucătorii rămaşi în piaţă au început să se repoziţioneze pe măsură ce valul de peste 3 milioane de foşti clienţi ai City Insurance au fost nevoiţi să îşi schimbe asigurătorul. Astfel, companiile de asigurări care activau pe zona RCA au crescut preţul poliţelor de la simplu la dublu, chiar triplu pentru a putea gestiona acest val de clienţi, riscul cu care veneau şi capitalul de care aveau nevoie pentru a putea funcţiona în continuare. Pe măsură ce lucrurile s-au intensificat în piaţă cu creşteri ale preţurilor aproape în fiecare lună, noua prăbuşire a unei alte companii, respectiv Euroins a determinat introducerea măsurii de plafonare a tarifelor RCA, aceasta fiind de fapt o plafonare la tarifele practicate de asigurătorii RCA la finalul lunii februarie 2023.
Ulterior, plafonarea care trebuia să expire în octombrie a fost prelungită cu 3 luni, iar valabilitatea poliţelor RCA ale Euroins a fost şi cea prelungită cu 3 luni pentru a evita o aglomerare a şoferilor care urmau să îşi achiziţioneze noi poliţe RCA. Pe de altă parte, această prelungire poate doar adânci gaura Euroins, fiind suficient timp ca asiguraţii Euroins să producă daune, mai ales dacă luăm în calcul că România este campioană europeană la accidentele rutiere.
Euroins România a rămas fără autorizaţia de funcţionare pe 17 martie 2023, moment în care ASF a constatat indicii de insolvenţă şi a demarat promovarea procedurii de faliment împotriva companiei.