Parcul auto naţional a ajuns la 8,20 milioane de autovehicule la final de 2018

Parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate astăzi.

ECONOMIE » NEWS
Parcul auto naţional a crescut cu peste 7%, în 2018, până la circa 8,20 milioane de autovehicule (DRPCIV)
13 mar, 16:24 | Agerpres
Parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2018, la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de anul anterior, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate miercuri, şi consultate de AGERPRES.

Comenteaza
Masini

Statistica de specialitate arată că, din cele 8.193.278 de autovehicule înregistrate la nivel naţional, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu anul 2017.

În acelaşi timp, în Capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765 unităţi) fiind pe benzină, iar 495.539 de exemplare încadrate la categoria de vechime “peste 12 ani”.

Totodată, din totalul autovehiculelor înmatriculate în Bucureşti, 667.483 de exemplare aveau motorizare pe motorină, iar 417.853 de unităţi erau mai vechi de 11 – 15 ani.

Numărul autovehiculelor noi sau relativ noi (0-2 ani vechime) se situa în Bucureşti, la sfârşitul anului 2018, la 168.435 unităţi, în creştere cu 7,77%, comparativ cu finele anului anterior, din care 130.687 de exemplare erau autoturisme.

La nivel naţional, din totalul celor aproximativ 8,20 de milioane de autovehicule care circulau pe drumurile naţionale, la finele anului trecut, 6,450 de milioane erau autoturisme, în creştere cu 7,58%, în comparaţie cu sfârşitul anului 2017, când au fost înregistrate 5,996 milioane de exemplare.

Conform Direcţiei de Înmatriculări, 2,546 milioane de unităţi din totalul parcului auto naţional erau mai vechi de 11-15 ani, 2,012 milioane de unităţi aveau vechime între 16 şi 20 ani iar 1,892 milioane aveau peste 20 de ani vechime.

În ceea ce priveşte autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 329.069 de unităţi, din care 235.704 de autoturisme.

Potrivit DRPCIV, la finele lui 2018, pe drumurile din România circulau 3,942 de milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,791 milioane de maşini diesel.

Related posts