Din ce în ce mai mulți șoferi optează pentru achiziția RCA în rate și ” uită” să își ducă până la capăt obligațiile de plată, achitând în general doar prima tranșă. O confirmă reprezentanții mai multor societăți mari de asigurări, care deja analizează unele măsuri pentru a combate acest fenomen. Concret, șoferii profită de o prevedere din legea 132/2017 care arată că firmele de asigurare vor pune la dispoziția clienților inclusiv posibilitatea de achiziționa în ratee polița RCA, fără costuri suplimentare, iar această poliță își menține valabilitatea chiar dacă ratele nu mai sunt achitate de la un moment dat.
„Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat şi asigurătorul RCA. Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi–a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA. Contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente şi neachitate”, arată prevederea citată.
Altfel spus, dacă firma de asigurare nu reziliază contractul, șoferul are o poliță validă pe toată perioada contractului (în 90% din cazuri polițele vândute în rate au valabilitatea maximă, adică 12 luni). Iar procedura de denunțare a contractului nu este una chiar simplă și nici rapidă, având în vedere că trebuie să se apeleze la instanțe.
„Sunt clienți care optează pentru plata în rate a asigurării RCA, iar apoi aleg să nu mai achite aceste rate. Asigurătorii au două opțiuni: pot urmări și colecta primele datorate sau rezilia asigurarea. În acest caz clientul își asumă riscul de a plăti din surse proprii daune de până la 7 milioane de euro în cazul unui accident auto. Efectul unui astfel de comportament este evident: gradul de cuprindere în asigurare scade, în timp ce riscul întâlnirii în trafic a unui șofer neasigurat crește, cu efecte negative pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru cel care alege să nu mai plătească asigurarea. În cazul unui accident și a unei polițe reziliate, BAAR va recupera daunele de la vinovat, inclusiv prin acțiuni în instanță. Și nu în ultimul rând, un client care nu își plătește obligațiile, fapt care conduce la rezilierea poliței, poate primi o ofertă cu un preț mai ridicat la reînnoire”, ne-au declarat reprezentanții unei firme de asigurare de top.
În general, șoferii care încearcă să fraudeze astfel fimele de asigurare plătesc o singură rată. De cele mai multe ori este vorba despre lucrători sau chiar firme din zona transportului în comun, mai ales taxi și microbuze. De menționat că motivul cel mai probabil pentru care această metodă de fraudare a luat amploare în ultima vreme este creșterea prețurilor RCA, ce a urmat falimentului City Insurance, firmele de transport fiind cele mai afectate din acest punct de vedere.
Poliția se uită doar la data când expiră polița, deci nu vede dacă e și plătită, deși ar putea să o facă. Ce se întâmplă dacă ești lovit de un șofer care nu și-a achitat ratele pentru RCA?
Între polițele RCA plătite integral și cele luate în rate nu există nicio diferență, ca aspect fizic sau modalitate de înregistrare. În momentul în care a fost achitată o rată este emisă o poliță cu o anumită valabilitate, care nu se schimbă pe durata contractului. Din acest motiv, Poliția nu îi poate identifica sau amenda pe cei care nu au mai achitat ratele, deoarece se uită doar la valabilitatea înscrisă pe asigurare. Totuși, cel puțin din perspectiva asigurătorilor, autoritățile ar putea apela la baza de date AIDA (fostul CEDAM, îmbunătățit), care acum este și intgrată cu baza DRPCIV, cu mașinile înmatriculate. AIDA, aflată în administrarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR), conține și datele privind plata ratelor.
„Cea mai la îndemână măsură pentru descurajarea unui astfel de comportament este verificarea de către Poliția Română a valabilității asigurării RCA folosind baza electronică de date AIDA, și nu verificarea exclusivă a documentelor de asigurare fizice sau electronice, furnizate de șofer”, arată specialiștii cu care am stat de vorbă.
Pe de altă parte, firmele de asigurare au început deja să analizeze propriile măsuri pentru a evita frauda. In extremis, ele pot chiar renunța la vânzarea în rate, însă nu este clar care ar fi impactul asupra vânzărilor și nici dacă o astfel de decizie nu ar încălca legile și normele în vigoare. O metodă mai simplă este fixarea unui scadențar dezechilibrat, în care prima tranșă să cântărească aproape cât toată polița sau cel puțin 70-80%, pentru a descuraja frauda ulterioară.
Din perspectiva șoferului, trebuie subliniat că, dacă firma de asigurare a apucat să declanșeze procedurile de denunțare a contractului de asigurare, dauna intră în sarcina asiguratului. Adică șoferii care sunt implicați în accidente provocate de asigurați RCA cu probleme de acest tip vor trebui să se judece chiar cu vinovatul pentru a recuper dauna. Excepție fac situațiile în care apar răniți sau decese și în care despăgubirea va fi achitată de BAAR, prin structura fostă Fondul pentru Victimele Străzii.
În cazul în care asigurătorul nu a denunțat polița, ea este validă conform legii și atunci ar trebui ca asigurătorul să achite dauna.