DKV CARD este acceptat în sistemul de taxare „Platon” din Rusia

Începând cu această lună, clienții DKV Mobility, unul dintre cei mai importanți furnizori europeni de servicii de mobilitate, își pot folosi cardul DKV pentru a achita taxele de drum din Rusia. Posibilitatea achitării taxelor în Rusia cu DKV CARD le oferă acum clienților o mai mare flexibilitate și economisește timp prețios.

Clienții DKV Mobility pot alege între două opțiuni: Clientul poate folosi DKV CARD pentru a rezerva tichete relaționale la terminalul de taxare, precum și pe portalul operatorului sau își poate reîncărca contul la operatorul de taxare. Astfel, trebuie mai întâi efectuată înregistrarea online pe portalul operatorului.

 

În calitate de poartă către Drumul Mătăsii, Rusia permite accesul spre cea mai importantă rută comercială dintre Europa și Asia. „Suntem foarte încântați să le oferim clienților noștri opțiunile de a achita acum taxele în Rusia cu DKV CARD. Rusia este o țară importantă din punct de vedere strategic, deoarece permite o rută de tranzit către Kazahstan și China. În alte țări din apropiere, cum ar fi Georgia, Belarus sau țările baltice, taxele pot fi deja decontate cu DKV CARD”, spune Jérôme Lejeune, director general Toll la DKV Mobility.

 

Jérôme continuă „În fiecare zi, numeroase mărfuri sunt transportate între Europa și Asia prin Drumul Mătăsii. Dorim să conectăm mai bine aceste rute și să consolidăm infrastructura oferindu-le clienților noștri soluții flexibile de taxare”.

 

Pe lângă DKV CARD, DKV Mobility are un portofoliu larg de soluții de taxare pentru întreaga Europă – inclusiv unități de bord precum DKV BOX Europe, vignete și tichete relaționale.

Related posts