Grupul german Daimler AG, cel mai mare producător mondial de automobile de lux şi vehicule comerciale, urmează să îşi schimbe denumirea în Mercedes-Benz şi să listeze separat divizia de camioane până la finele anului, transmite Bloomberg.
“Ca rezultat a acestei separări, o participaţie majoritară la Daimler Truck va fi distribuită acţionarilor Daimler AG”, a informat miercuri grupul german într-un comunicat de presă. Compania a adăugat că Daimler Truck va avea o echipă managerială complet independentă şi propria sa guvernare corporatistă.
“O separare va avea nevoie de aprobarea unei Adunări generale extraordinare a acţionarilor Daimler AG, care ar putea fi organizată la finele celui de-al treilea trimestru. În acest caz, tranzacţia şi listarea Daimler Truck la bursa de la Frankfurt ar urma să se finalizeze până la sfârşitul acestui an”, a precizat grupul german.
Această separare este cea mai importantă restructurare decisă de Ola Kallenius de la numirea sa în funcţia de director general al grupului german Daimler AG în urmă cu aproape doi ani. În plus, separarea de divizia de camioane îi va mulţimi şi pe investitori, care cer de mult timp conducerii Daimler să analizeze o listare a diviziei de camioane, care este unul dintre cei mai mari producători mondiali de vehicule comerciale.
Potrivit analiştilor de la Deutsche Bank AG, divizia de camioane a grupului Daimler ar putea fi evaluată la aproximativ 29 de miliarde de dolari, pe baza diferenţelor între preţul acţiunilor Daimler şi cele ale rivalului suedez Volvo AB. Cu toate acestea, divizia de camioane a Daimler va trebui să îşi îmbunătăţească semnificativ rentabilitatea pentru ca o astfel de evaluare să fie justificată, susţin analiştii de la Deutsche Bank.
Potrivit raportului pe anul 2019, divizia de camioane a contribuit cu 40,2 miliarde de euro la cifra de afaceri a grupului Daimler. În acelaşi an, divizia a vândut 488.521 de vehicule la nivel mondial şi a generat un profit operaţional de 2,46 miliarde de euro.