Daimler Truck anunță majorări pentru țintele de venituri și rentabilitate din acest an

Daimler Truck, companie desprinsă din grupul Mercedes-Benz în urmă cu un an, a anunțat că își majorează țintele pentru anul 2023, pe fondul unei evoluții foarte bune a companiei. Un profit operațional de 8,5 până la 10% din vânzări, cu o țintă clară de peste 10% în 2025 și peste 12% în 2030 sunt noile estimări ale Daimler Truck, anunțate în cadrul Capital Market Day.

Compania promite o actualizare la 40 – 60% a ponderii dividendelor, cu un nivel stabil al acestora, o mai bună reziliență, pe fondul reducerii costurilor fixe, a cheltuielilor de capital și creșterii veniturilor din servicii. Creșterea veniturilor companiei va fi de 40 până la 60% din 2025 până în 2030. De asemenea, constructorul de camioane și autobuze a anunțat un program de răscumpărare de acțiuni de până la 2 miliarde de euro, într-un interval de 24 de luni. Strategia de noi tehnologii pe care se bazează compania are patru platforme-cheie la nivel global: baterii, hidrogen, diesel și software. Dezvoltarea de motoare cu combustie de hidrogen (H2 ICE) devine pentru Daimler Trucks o alternativă serioadă la celelalte propulsii cu emisii zero de carbon, bateriile și fuel-cell. „Daimler Truck se descurcă foarte bine. Ne creștem țintele pentru 2023. Suntem pe drumul cel bun pentru a ne îndeplini ambițiile pentru 2025. Și suntem gata să ducem Daimler Truck la următorul nivel până în 2030 – urmărind o rentabilitate a vânzărilor ajustată de peste 12% pentru afacerile industriale în condiții favorabile. Inițiem un program de răscumpărare de acțiuni de până la două miliarde de euro pe o perioadă de până la doi ani pentru a ne asigura că acționarii noștri beneficiază pe deplin de dezvoltarea noastră de succes. Strategia noastră tehnologică flexibilă ne permite nu doar să traversăm perioada de transformare istorică a industriei noastre, ci să beneficiem de toate oportunitățile asociate cu aceasta. Pe scurt: Daimler Truck se transformă pentru o creștere durabilă – în beneficiul angajaților noștri, clienților noștri și acționarilor noștri”, a declarat Martin Daum, CEO al Daimler Truck.

Constructorul german de camioane a încheiat trimestrul al doilea cu o creștere a vânzărilor de 9 procente, cu un total de 131.888 unități, cu contribuții pozitive de pe toate segmentele de business: Trucks North America +14,7%, 50.618 unități, Mercedes-Benz +1,1%, 39.236 unități, Trucks Asia +9.2%, 40.097 unități și Daimler Buses +21.8%, 6.181 unități. Din acest motiv, țintele de venituri au crescut la 56 – 58 miliarde euro, de la 55 – 57 miliarde anterior. “Dincolo de 2025, vedem multiple oportunități de creștere în industria noastră și suntem complet echipați pentru a exploata aceste oportunități. Acest lucru ar trebui să se traducă într-o creștere de 40-60% a veniturilor între 2025 și 2030 și o rentabilitate ajustată de peste 12% a vânzărilor pentru afacerea industrială în condiții însorite. În același timp, ne vom concentra neîncetat pe disciplina costurilor și alocarea inteligentă a capitalului”, a declarat Jochen Goetz, membru al Consiliului de Administrație și CFO al Daimler Truck.

Related posts