COTAR: Am ajuns la un consens cu ASF în privinţa asigurărilor auto obligatorii RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat vineri că a ajuns la un consens cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în privinţa asigurărilor auto obligatorii RCA.

Membrii COTAR au avut, zilele acestea, o întrevedere cu preşedintele ASF, Leonardo Badea, la sediul ASF, pentru a discuta propunerile de modificare a legii RCA şi situaţia pieţei asigurărilor auto obligatorii.

Reprezentanţii confederaţiei au analizat, alături de preşedintele ASF, oportunitatea armonizării legislaţiei românesti, cu cea europeană, în privinţa asigurării obligatorii de răspundere civilă.

“Salutăm acest dialog avut cu preşedintele ASF, Leonardo Badea, şi dorim soluţionarea cât mai eficientă a acestei probleme semnalate de transportatori. Avem toată convingerea că împreună cu Leonardo Badea, în care am avut mereu un partener de dialog, vom putea asigura stabilitate pe piaţa RCA”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, în cadrul comunicatului.

Transportatorii rutieri salută modificările survenite în ultimul an, în relaţia cu asiguratori, după un neînţelegerile apărute încă din 2015.

“Constatăm că am ajuns la o normalitate în care tarifele au intrat într-o zonă de stabilitate, societăţile au devenit mai responsabile şi chiar există noi jucători pe această piaţă. Pachetul legislativ privind piaţa RCA, intrat în vigoare de mai bine de un an, a adus stabilitate şi a influenţat, de asemenea, în mod pozitiv, evoluţia acestui segment al pieţei asigurărilor”, a mai precizat Vasile Ştefănescu.

În 2016, mai multe patronate ale transportatorilor au organizat proteste la nivel naţional, nemulţumiţi de creşterea accelerată a tarifelor RCA. Tot atunci, Guvernul a decis îngheţarea tarifelor RCA pentru o perioadă de şase luni.

Related posts