CNAIR promite că de data aceasta nu îi va lua iarna prin surprindere

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este pregătită să pentru sezonul de iarnă şi are stocurile necesare de materiale pentru curăţarea drumurilor, potrivit directorului general al companiei, Cristian Pistol și a unui comunicat trimis redacției. 

Acesta a condus, luni, şedinţa comandamentului de iarnă, în urma căreia au fost analizate toate măsurile necesare pentru menţinerea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe reţeaua naţională de drumuri şi autostrăzi, şi a cerut o comunicare operativă, atât între structurile CNAIR, cât şi către opinia publică.

“Suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă. Avem stocurile necesare de sare, nisip, clorură de calciu, la care se adaugă mobilizarea în teren a utilajelor proprii. CNAIR a demonstrat că a înţeles valoarea prevenţiei şi pregătirii. Am încredere că vom trece cu bine peste această perioadă. Prioritatea noastră este protejarea vieţii cetăţenilor, pe lângă activitatea de întreţinere şi menţinere a fiabilităţii reţelei rutiere. Nu trebuie să punem în pericol viaţa cetăţenilor, motiv pentru care, în primul rând, trebuie să preîntâmpinăm situaţiile riscante şi să alocăm resursele necesare. Trebuie să transmitem opiniei publice că, în cazul în care vom fi nevoiţi să închidem sectoare de drumuri, această decizie va ţine cont de siguranţa cetăţenilor. Experienţa anilor trecuţi ne arată că, deşi au fost sectoare de drum pe care puteam să intervenim în continuare, viscolul, în special, reducea atât de mult vizibilitatea, încât deplasarea ar fi pus în pericol vieţile participanţilor la trafic. Din aceste motive, a fost nevoie să închidem circulaţia până când fenomenele meteo au încetat, fiindcă intervenţiile, în anumite condiţii, nu-şi mai ating scopul”, a explicat directorul CNAIR.

El a adăugat că un alt fenomen, care obligă la închiderea anumitor porţiuni ale reţelei rutiere, este freezing rain, ploaie îngheţată, situaţie în care materialele antiderapante nu mai sunt eficiente. Ca atare, se închide respectivul sector de drum, până când fenomenul se opreşte şi pot fi reluate intervenţiile, astfel încât circulaţia să fie deschisă în condiţii de siguranţă.

“Vreau să transmit şoferilor că, dacă văd utilajele CNAIR acţionând pe porţiuni de drum închise, nu înseamnă că pe acolo pot circula şi ei cu propriile vehicule, acestea neavând caracteristicile specifice utilajelor de deszăpezire”, a mai spus Cristian Pistol.

Related posts