Reprezentanții președinției Consiliului UE și ai Parlamentului European au ajuns luni la un acord provizoriu cu privire la propunerea de revizuire a normelor din 2006 privind perioadele de conducere și de odihnă în sectorul transportului turistic de călători, potrivit unui comunicat al Consiliului.
Category: Transport persoane
AVR şi ISCTR vor efectua controale comune în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri
Inspectorii Autorităţii Vamale Române (AVR) şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) vor efectua misiuni comune de verificare în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri, în urma unui protocol de colaborare parafat între cele două instituţii.
UNTRR: Protestele transportatorilor, generate de indiferența guvernelor
Protestele transportatorilor și ale fermierilor care s-au extins în 24 de județe ale țãrii sunt consecința lipsei de dialog dintre Guvern și reprezentanții industriei transporturilor din ultimii ani, consideră principala organizație patronală a transportatorilor rutieri.
UNTRR solicită stabilirea unei date ferme pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre în 2024
Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salutã acordul politic la care s-a ajuns privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, însã solicitã cu fermitate autoritãților române și europene stabilirea unei date clare pentru aplicarea Schengen și la frontierele terestre ale României începând din 2024, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției.
RAR: Autovehiculele de marfă şi de persoane, cu masa de peste 3,5 tone, trebuie să aibă tahografe inteligente, din 2024
Pe teritoriul României există, în prezent, 322 de ateliere autorizate care pot monta tahografe analogice şi digitale, dintre care aproximativ o sută pot instala şi tahografe inteligente Smart 2 (SMT2), arată datele publicate, sâmbătă, de Registrul Auto Român (RAR).
Volkswagen lansează primele teste cu mașini autonome cu pasageri în Europa
Constructorul german VW, prin divizia Vehicule Comerciale, a confirmat că testele cu vehicule echipate cu tehnologie de conducere fără șofer se derulează și în Europa, în zona Munchen. Anterior, compania anunțase startul unui program în SUA. Vestea cea mai nouă este că testele din Germania se desfășoară cu pasageri.
UNTRR solicită măsuri pentru susținerea competitivității transportatorilor români în UE
Industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României cu 7,66 miliarde euro în 2022, este cea mai afectatã ramurã economicã de neaderarea la Schengen a României – Stat Membru al UE din 2007.
UNTRR a semnalat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii impactul negativ semnificativ al Pachetului Mobilitate 1 asupra transportatorilor rutieri, pentru pregătirea pledoariilor României la CJUE
UNTRR anunță într-un comunicat de presă că a semnalat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii impactul negativ semnificativ al Pachetului Mobilitate 1 asupra transportatorilor rutieri, pentru pregătirea pledoariilor României la CJUE.
UNTRR solicită prevederi clare privind stabilirea vârstei minime de 18 ani a șoferilor de camion și facilitarea angajării șoferilor extra comunitari, având în vedere criza acută de forță de muncă din transporturile rutiere
UNTRR salută revizuirea Directivei permiselor de conducere, dar solicită prevederi clare privind stabilirea vârstei minime de 18 ani a șoferilor de camion și facilitarea angajării șoferilor extra comunitari, având în vedere criza acută de forță de muncă din transporturile rutiere.
Transportatori: Cerem ASF să spună dacă Euroins mai îndeplineşte sau nu criteriile legale de funcţionare
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) să prezinte situaţia financiară reală a companiei de asigurări Euroins în condiţiile în care această companie deţinea, în august 2022, o cotă de piaţă de 31%, iar în prezent, aceasta deţine aproximativ 41% din piaţa RCA.
Comisia Europeană impune restricții drastice pentru transportul urban: Doar autobuze cu emisii zero din 2030
În aceeași zi în care Parlamentul European a ratificat obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 pentru autoturisme și vehicule utilitare ușoare, Comisia Europeană propune un nou plan ambițios solicitând ca toate autobuzele urbane noi să aibă emisii zero din 2030.
INS: Înmatriculările noi de vehicule destinate transportului pasagerilor au scăzut cu 12,3%, în T4 din 2022
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 12,3% în trimestrul IV 2022 faţă de trimestrul IV 2021, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor s-au redus cu 7,2% în perioada menţionată, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Boicot al transportatorilor români la benzinăriile austriecilor
Una dintre cele mai mari organizații ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, poartă discuții cu firmele membre pentru boicotarea benzinăriilor austriece. Cu toate că discuțiile sunt în toi, cei mai mulți șoferi afiliați au oprit alimentarea cu motorină în Austria și la stații din România patronate de austrieci înainte de luarea unei decizii formale, arată siteul local Aradon.ro.
ASF învinge COTAR, cea mai amplă schimbare din istoria RCA rămâne în picioare
O instanță a Curții de Apel București a decis să respingă cererea formulată de COTAR (una dintre organizațiile reprezentative ale transportatorilor și service-urilor) în sensul supendării unor prevederi din norma 18/2022 a ASF, care a adus cele mai importante modificări ale sistemului RCA operate de la apariția legii dedicate.
Comisia pentru politică economică din Camera Deputaţilor a avizat favorabil proiectul privind reducerea TVA de la 19 la 5 la sută pentru transportatori
Proiectul privind reducerea TVA de la 19 la 5 la sută pentru transportul de persoane a primit marţi aviz favorabil în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, iniţiatorii proiectului precizând că “reducerea poverii fiscale ar fi o gură de oxigen pentru transportatori”.
