Kia Corporation și Uber au semnat un memorandum de înțelegere (MoU) la târgul de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) ce se desfășoară în această săptămână în Las Vegas. Documentul angajează cele două companii într-o colaborare pentru dezvoltarea și implementarea planificată a automobilelor PBV Kia (Platform Beyond Vehicle).
Category: NEWS
Modificări privind inspecția tehnică periodică la mașinile din România. Vehiculele lente vor fi scutite de ITP
Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect ce vizează modificări privind inspecția tehnică periodică pentru anumite categorii de vehicule.
Portul Constanța – cel mai mare volum de mărfuri din istorie
Traficul de mărfuri în porturile maritime a fost de peste 92,5 milioane de tone, anul trecut, în creștere cu 22,5% față de 2022, au transmis reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC). Cerealele s-au menținut în topul creșterilor de trafic, cu peste 50%.
UNSAR: Tarifele RCA sunt plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023, până în martie
Tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), ca răspuns la solicitările unor transportatori care cer plafonarea tarifelor RCA. Aproximativ 6.000 de transportatori au protestat în zilele de miercuri și joi față de plafonarea tarifelor RCA.
Ministerul Transporturilor propune modificări la taxarea vehiculelor care utilizează infrastructura rutieră. Schimbări pentru rovinietă
Oficialii din Ministerul Transporturilor vor să modifice câteva dintre prevederile ordonanței cu privire la tarifele de utilizare a drumurilor. Cunoscuta rovignetă își schimbă perioada de valabilitate.
Transportatorii greviști au negociat cu guvernul
Reprezentanții Guvernului au anunțat într-un comunicat că s-au terminat întâlnirile cu reprezentanții transportatorilor din toate zonele țării, o parte din doleanțele acestora își vor găsi soluții.
Transportatorii reclamă valoarea mare a poliţelor RCA şi sunt nemulţumiţi de introducerea de taxe noi
Transportatori din toată ţara participă, miercuri, la o acţiune de protest, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi în Cluj şi Buzău. Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală. Transportatorii sunt nemulţumiţi de tarifele poliţelor obligatorii de răspundere civilă şi cer mai multe modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă miercuri, legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat şi câţiva fermieri, că până în acest moment, la ministerul Agriculturii nu a primit nicio revendicare, pentru că nicio asociaţie nu îşi asumă acest protest. Ministrul spune că a stabilit deja o întâlnire cu toate asociaţiile şi federaţiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe pregătite pentru acest an şi îi asigură pe toţi fermierii că subvenţiile se acordă la timp iar subvenţia la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă. Traficul pe A1, pe Centura Bucureşti, dar şi pe centurile marilor municipii este blocat sau îngreunat.
Principalele puncte de frontieră dintre Polonia şi Ucraina, blocate în continuare de protestele agricultorilor şi transportatorilor polonezi
Cele patru principale puncte de frontieră între Polonia şi Ucraina era blocate joi pentru traficul camioanelor, agricultorii polonezi blocând după reluarea protestului lor şi ultimul punct de trecere, transmite France Presse.
Firma patronului Superbet începe vânzările de RCA cu o formulă unică în România
După ce a pus la punct și ultimele detalii, legate mai ales de contractele de reasigurare, Eazy Asigurări, societate controlată printr-un vehicul de investiții de patronul Superbet, Sacha Dragic, împreună cu soția, e aproape gata să se lanseze în piață. Evenimentul va avea loc în luna ianuarie, cel târziu la începutul lui februarie, după cum a transmis Eazy viitorilor parteneri și colaboratori. Conducerea executivă a companiei va fi asigurată, cel mai probabil, de un board diferit față de cel supus aprobării inițiale a ASF. Administrarea efectivă a vânzărilor precum și gestiunea dosarelor de daună vor fi “semiexternalizate”, într-o colaborare extinsă cu grupul Autonom, care mai lucrează și cu ciprioții de la Hellas Direct și care este chiar acționar la Transilvania Insurance Broker și Millenium Insurance Broker (singurii intermediari listați la BVB), dar și la Păvălașcu Risk Consultants (unul dintre principalii jucători din zona regularizării daunelor).
România va avea parte și anul acesta de premiere în infrastructura rutieră
România va avea parte și anul acesta de premiere în infrastructura rutieră, anunță autoritățile. Mai multe tronsoane de autostrăzi intră în execuție și vor fi finalizate curând.
PMB: Începând din acest an, vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele de mare tonaj se vor emite doar electronic
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, începând din acest an, vignetele de tranzit pentru Bucureşti pentru vehiculele de mare tonaj se vor emite doar electronic, transmite Primăria Generală într-un comunicat.
Isuzu și Honda încep testele cu camioane cu hidrogen
Japonezii încep să aloce tot mai multă atenție propulsiei de tip fuel cell pentru transportul de marfă, pe măsură ce acesta începe să se contureze ca o soluție fezabilă în cazul vehiculelor mari, ce se deplasează pe distanțe lungi. Isuzu și Honda au început propriul proiect dedicat propulsiei cu hidrogen pentru camioane.
In ce tari s-au scumpit taxele de drum odata cu trecerea la 2024
Conform datelor preluate de pe siteul de transport Euload.com, incepand cu ianuarie 2024 vor fi aplicate cateva majorari la plata taxelor de drum la nivel european.
UNTRR solicită stabilirea unei date ferme pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre în 2024
Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salutã acordul politic la care s-a ajuns privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, însã solicitã cu fermitate autoritãților române și europene stabilirea unei date clare pentru aplicarea Schengen și la frontierele terestre ale României începând din 2024, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției.
Vulcanizările din Capitală, verificate de Garda Naţională de Mediu – Amenzi în valoarea de peste 22.000 de lei şi sesizare penală
Comisarii Gărzii de Mediu au verificat 21 de vulcanizări din Bucureşti, după ce au fost sesizaţi de către ANPC cu privire la existanţa a peste 4.000 de anvelope care au intrat în ţară ca fiind second hand, dar erau de fapt deşeuri. S-au dat amenzi de peste 22.000 de lei, deşeurile au fost confiscate şi au fost sesizaţi procurorii.