4 Vehicule IVECO DAILY intră în Caravana de Sănătate și vor găzdui consultații medicale gratuite în 14 județe într-un proiect al Crucii Roșii

Patru vehicule IVECO DAILY dotate cu echipamente performante, achiziționate de către Crucea Roșie Română cu sprjinul financiar al Crucii Roșii Franceze, vor ajunge în 14 județe din România și vor asigura direct în comunități consultațiile medicale, oferind astfel șansa de a depista la timp afecțiuni care pun în pericol viața.

Transportul mondial de mărfuri indică o încetinire a economiei

Piețele financiare înregistrează noi maxime în aceste zile, dar îngrijorările legate de încetinirea economiei continuă să crească. Pentru moment, investitorii par înclinați să își asume mai multe riscuri, indicele “fricii” sugerand un sentiment de lăcomie extremă pe piață, ceea ce duce la creșterea prețurilor unor acțiuni. Însă datele din comerțul mondial arată că economia globală încetinește, ceea ce indică o posibilă scădere a consumului.

UNTRR: Restricţionarea liberei circulaţii a mărfurilor în UE are un impact negativ semnificativ asupra funcţionării pieţei interne

Restricţionarea liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul UE are un impact negativ semnificativ asupra funcţionării pieţei interne, precum şi asupra eforturilor de reducere a emisiilor şi asigurării calităţii aerului, în cazul Brenner, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Transportatorii solicită intervenţia ministrului Grindeanu în problema restricţionării liberei circulaţii a camioanelor în Tirol

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită intervenţia ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, împotriva deciziei Austriei privind restricţionarea liberei circulaţii a camioanelor în Tirol la Consiliul UE din 1 iunie 2023, potrivit unui comunicat remis miercuri redacției.

Mitsubishi Fuso și Hino Motors, părți ale grupurilor Daimler și Toyota, se unesc într-un holding

Daimler Truck și Toyota Motor Corp. au decis să unească destinele diviziilor de camioane Mitsubishi Fuso și Hino Motors Ltd. Astăzi a fost semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU). Conform memorandumului, afacerile Mitsubishi Fuso Truck and Bus Corp, companie deținută de Daimler, și ale Hino Motors Ltd, subsidiară a Toyota. vor fi combinate într-un holding care va fi listat la bursa din Tokyo.

UNTRR solicită măsuri urgente pentru eliminarea problemelor aduse de noile prevederi ale Legii 86/2023 asupra transportatorilor rutieri de marfă, discriminați de autoritățile române

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnaleazã Ministerului Transporturilor și Infrastructurii problemele cu care se confruntã transportatorii rutieri de marfã începând cu data de 15 aprilie 2023 de la intrarea în vigoare a Legii 86/2023, care a modificat Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, prin eliminarea toleranțelor la depãșirea greutãților și dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor de transport rutier de mãrfuri.

Consiliul Concurenței: Plafonarea tarifelor la poliţele RCA după ieşirea Euroins de pe piaţă a fost un lucru bun

Plafonarea tarifelor la poliţele RCA după ieşirea Euroins de pe piaţă a fost un lucru bun, tocmai ca să ţinem lucrurile mai calme, să trecem peste panica atâta a consumatorilor, cât şi a asigurătorilor, şi trebuie să folosim această perioadă ca să pregătim o legislaţie mai bună, care să rezolve problemele, cea mai importantă fiind lipsa de control asupra costurilor ce induce inevitabil o creştere a preţului la RCA, este de părere preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Proiectul privind modul în care se va plăti rovinieta din anul 2026 este în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor

Un proiect de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România a fost publicat pe portalul web al Ministerului Transporturilor, dezbaterea publică privind propunerea de act normativ fiind programată pentru marţi, 23 mai. Conform proiectului, începând de la 1 ianuarie 2026, rovinieta se va aplica autovehiculelor de transport persoane şi marfă, în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO) dar şi de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.