Amenzi aplicate societăților de asigurare-reasigurare City Insurance S.A. și Euroins România S.A.

În cadrul ședinței Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. și la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., se arată într-un comunicat de presă remis publicității de ASF.

În urma acțiunilor de control principala deficiență identificată, în cazul ambelor societăți, a fost plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA. În cazul City Insurance s-a mai constatat că societatea nu a formulat în scris oferte de despăgubire justificată în termenul prevăzut de lege și nu a întocmit procese suplimentare de constatare în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
În ceea ce privește societatea Euroins s-a constatat, de asemenea, că nu a formulat în scris notificări cu privire la motivele pentru care nu a aprobat în totalitate/parțial pretențiile de despăgubire în termenul prevăzut de lege și nu a comunicat valoarea maximă de despăgubire în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:

– Sancționarea Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., conform
prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;

– Sancționarea societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform
prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.

Totodată, în urma analizei cu privire la acțiunile de supraveghere a pieței asigurărilor și în concordanță cu procesul de reorganizare și eficientizare din cadrul A.S.F., Consiliul Autorității va lua în perioada următoare o serie de măsuri organizatorice și administrative ce vor fi făcute publice la momentul punerii în aplicare a acestora.

Related posts