AFM: Rabla Clasic, accesat de aproape 40.000 de persoane fizice; peste 1.000 de firme s-au înscris la Rabla Plus

Aproape 40.000 de persoane fizice s-au înscris în Programul Rabla Clasic 2021, în timp ce numărul celor care au ales Programul Rabla Plus a depăşit o mie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru varianta clasică a Programului Rabla au optat să se înscrie la producători/dealeri auto 39.671 de persoane fizice, iar până în prezent au fost achiziţionate 27.352 de autovehicule şi 179 de motociclete.

În cazul persoanelor juridice, datele centralizate AFM arată că au fost acceptate, până la ora actuală, 1.503 de dosare pentru 2.426 de autovehicule şi 29 de contestaţii pentru 59 de autovehicule. De asemenea, s-au înscris la producători/dealeri auto 1.234 de persoane juridice şi au fost achiziţionate 712 de autovehicule.

Săptămâna aceasta, pe site-ul AFM a fost publicată o nouă listă ce conţine 213 dosare acceptate pentru 297 de autovehicule şi o motocicletă.

Totodată, în cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto 6.025 de persoane fizice, fiind achiziţionate 1.261 de autovehicule noi (759 pur electrice şi 502 electrice hibride) şi două motociclete electrice.

La capitolul persoane juridice, au fost publicate 123 de dosare acceptate pentru 187 de autovehicule electrice (dintre care 134 full electrice şi 53 electrice hibride) şi o motocicletă electrică.

În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate 1.322 de dosare pentru 2.222 de ecotichete, dintre care 1.491 autovehicule 100% electrice, 727 autovehicule electrice hibride, patru motociclete electrice şi 23 contestaţii pentru 49 autovehicule (30 autovehicule electrice şi 19 electrice hibride).

Până în prezent, s-au înscris la producători/dealeri auto 1.077 de persoane juridice şi au fost cumpărate 555 de autovehicule noi, dintre care 329 electrice şi 226 electrice hibride.

AFM menţionează că listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente, iar persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi.

La începutul acestei luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 200 de milioane de lei, din 21 august, în timp ce Programul Rabla Clasic va primi o majorare similară din 28 august.

În cadrul Programului Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea eco-bonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită, sunt de 1.500 de lei – pentru autovehiculele cu emisii scăzute, respectiv de 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid.

Ecobonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte ambele condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din preţul total al autovehiculului nou. Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei.

În acelaşi timp, în Programul Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete: 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.

Totodată, persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, cuantumul finanţării pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar persoanele care doresc să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predă o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.

Related posts