Transportatorii solicită renegocierea de urgenţă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, semnalând că preţurile preconizate ale rovinietei pentru 2026 şi pentru 2035 îi vor duce duce în faliment şi vor distruge economia.
“Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), APTE 2002, APULUM, cer încă o dată renegocierea de urgenţă a Planului Naţional pentru Dezvoltare şi Rezilienţă (PNRR)! Impunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe din 2026, apoi de cel puţin 16.250 de euro pe an, din 2035, ne va duce la faliment şi va distruge economia României! La acestea se vor adăuga şi alte scumpiri, taxe şi impozite”, susţin transportatorii, conform unui comunicat remis, marţi, redacției noastre.
Potrivit acestora, rovinieta va costa cel puţin 7.050 pentru un camion nou, foarte puţin poluant, Euro VI, peste 3 ani, apoi va ajunge la cel puţin 16.275 de euro pe an, din 2035, tot pentru un camion Euro VI. Pentru un camion electric, nepoluant, transportatorii vor plăti doar jumătate din preţ, deşi se presupune că fiind nepoluant nu mai e necesară plata unei roviniete care acoperă costurile poluării.
“Acest proiect de lege a fost impus prin PNRR, dar cineva l-a scris cu scopul de a falimenta toţi transportatorii şi de a genera foamete. Ministerul Transporturilor i-a invitat pe reprezentanţii asociaţiilor profesionale la o simulare de dezbatere publică post factum, iar astăzi mai sunt invitaţi la încă una. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca transportatorii să fie invitaţi pentru dezbatere publică doar ca să fie puşi în faţa faptului împlinit, după ce deja îi este impusă României transpunerea în legislaţia naţională, din iunie, a unor modificări substanţiale în sistemul de taxare, cu stabilirea unor costuri de 15 ori mai mari pentru a putea face transport de marfă”, spus transportatorii.
Potrivit sursei citate, ceea ce se doreşte a fi legiferat în această vară va genera falimente în lanţ şi colaps economic şi niciun transportator nu-şi va permite să plătească taxele impuse prin PNRR.
De asemenea, transportatorii susţin că s-a dat copy/paste din documentaţia Austriei, deşi statul român a plătit un aşa-zis “studiu” pentru a stabili valorile rovinietelor.
“Nu s-a ţinut cont de diferenţele majore între România şi Austria, ci s-au introdus taxe ca şi cum am fi o ţară din spaţiul Schengen, cu foarte mulţi kilometri de autostradă şi salariul minim pe economie 3.000 de euro net pe lună. Nu ne-a întrebat nimeni nimic, nu ne-a chemat măcar să ne explice cum anume s-a transpus o directivă europeană în legislaţia românească, pentru că la baza acestei transpuneri trebuie să stea o analiză completă a tuturor factorilor, o evaluare făcută de profesionişti. În mod normal, dacă ni se impun astfel de taxe, ar trebui să se aplice după ce România ajunge la nivelul Austriei – care a fost luată drept exemplu, când s-au calculat noile tarife pentru transportatori – dar să ne lase mai întâi măcar 5 ani să producem şi să câştigăm la fel ca austriecii, pentru că după 5 ani am putea plăti noile roviniete”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Transportatorii mai precizează că vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 euro pe an, pentru aceeaşi distanţă, iar în Ungaria la 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor.
“Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR şi a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului. Dacă se vor aplica astfel de taxe, toate mărfurile de import se vor scumpi de peste 10 de ori, la raft. Nici exporturi nu se vor mai putea face, pentru că preţul cu transport inclus va fi necompetitiv pe pieţele externe”, afirmă transportatorii.
Scumpiri vor fi şi pentru autoturisme. În rovinieta pentru autoturisme se introduce clasa de poluare, iar preţul rovinietei va creşte de la 28 la 38 de euro în 2026 şi la 46 de euro în 2035, dacă maşina este Euro VI. Rovinieta pentru camioane creşte de la 1.210 euro/an (camioane grele) la 7.050 euro în 2026 şi 16.275 euro în 2035 pentru un parcurs de 100.000 kilometri/an şi norma de poluare Euro VI.
Simularea de tarif este valabilă la traseul pentru autostradă, calculul pentru folosirea Drumului Naţional fiind la valoarea de 50%. Termenul impus tot prin PNRR pentru transpunerea în legislaţia naţională a acestor modificări este vara anului 2023, iar pentru aplicarea efectivă este 2026.