Nivelul accizelor la combustibili va scădea de la 1 ianuarie 2023 cu până la 143 lei pe 1.000 litri, potrivit Ministerului Finanţelor.
Astfel, în anul 2023, accizele pentru benzină cu plumb se reduc de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.083,07 lei/1.000 litri (scădere de 143,17 lei/1.000 litri), cele la benzină fără plumb scad de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 1.776,30 lei/1.000 litri (116,42 lei/1.000 litri), iar cele la motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.632,81 lei/1.000 litri (scădere de 101,85 lei/1.000 litri).
“Ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică. În contextul economic actual, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.716 din 15.07.2022, a fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb şi motorină în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 inclusiv, iar în situaţia în care nivelul accizelor pentru aceste produse este mai mic decât nivelul minim prevăzut de Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă, respectiv, benzină fără plumb 1.776,30 lei/1.000 l, benzină cu plumb 2.083,07 lei/1.000 l, motorină 1.632,81 lei/1.000 l”, precizează Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în situaţia în care nu ar fi fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru combustibili, taxele ar fi crescut cu până la 261,84 lei/1.000 litri.
“Având în vedere că actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse ar fi condus la o creştere semnificativă a preţurilor carburanţilor şi ar fi accelerat şi agravat situaţia socio-economică întrucât preţul carburanţilor se reflectă în preţul tuturor produselor şi serviciilor de pe piaţă, s-a stabilit nivelul accizelor aplicabil în anul 2023 pentru aceste produse la nivelurile minime de impozitare prevăzute de Directiva 2003/96/CE”, menţionează sursa citată.