Amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor eTransport pot ajunge la 100.000 lei şi se vor aplica de la 1 ianuarie 2023, potrivit reprezentanţilor unei companii de consultanţă.
“Perioada de graţie de trei luni le dă posibilitatea companiilor să identifice cele mai bune soluţii pentru o raportare mai simplă, mai rapidă şi cu risc minim de apariţie a erorilor. Având în vedere că nerespectarea prevederilor va atrage amenzi de până de până la 100.000 lei pentru persoanele juridice şi chiar confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate, conformarea cu noua cerinţă legală necesită demersuri riguroase”, au arătat Ludmila Petrescu, Senior Manager PwC România, şi Rareş Stănescu, Director PwC România, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Sistemul RO e-transport va fi interconectat cu diverse sisteme de monitorizare: camere de luat vederi, instrumente sau dispozitive pentru determinarea cantităţilor de produse transportate, precum şi orice alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier. Astfel, prin aceste măsuri de digitalizare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să crească gradul de colectare a impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat, precum şi să prevină şi să combată comerţul ilicit de bunuri, precizează sursa citată.
Potrivit consultanţilor, transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat înseamnă orice transport care începe şi se finalizează pe teritoriul naţional, orice tranzacţie transfrontalieră care începe în România (de exemplu: export, livrare intracomunitară) ori se finalizează în România (de exemplu: import, achiziţie intracomunitară) sau orice transport intracomunitar aflat în tranzit şi depozitate temporar pe teritoriul României, deoarece şi în acest caz, o parte din transport are loc pe teritoriul României.
“Obligaţia declarării datelor în sistemul RO e-Transport revine, printre altele, destinatarului înscris în DVI, respectiv expeditorului înscris în DVE, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul operaţiunilor de import sau export, după caz; beneficiarului din România în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat; furnizorului din România în cazul tranzacţiilor interne sau a livrărilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat, după caz; depozitarului în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât şi pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul naţional din una sau mai multe partide de bunuri; beneficiarului sau furnizorului din România, după caz, pentru operaţiunile comerciale reprezentând un nontransfer sau stocuri la dispoziţia clientului”, se mai precizează în comunicat.
Orice transport înscris în RO e-Transport va fi identificat printr-un cod unic UIT, generat de sistem. Deţinerea codului UIT este obligatorie pe tot timpul transportului de către operatorul de transport rutier, în format fizic sau electronic, împreună cu documentul care însoţeşte transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat.
Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor pune la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, modulele informatice de gestiune a transporturilor de bunuri necesare în vederea obţinerii codului UIT.
Prin acest sistem sunt urmărite datele referitoare la expeditor şi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare şi descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum şi codul UIT generat.
Consultanţii precizează şi care este valoarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor eTransport. Astfel, sancţiunile variază între: 20.000 şi 100.000 lei, precum şi confiscarea bunurilor pentru nedeclarare, nerespectarea termenului de valabilitate a codului UIT şi declararea unor cantităţi diferite de cele care fac obiectul transportului; între 20.000 – 100.000 lei pentru nepunerea la dispoziţia operatorului de transport a codului UIT sau pentru modificarea datelor înregistrate în sistemul e-Transport RO după prezentarea la intrarea în România sau la locul de import, respectiv după punerea efectivă în funcţiune a mijloacelor de transport, dar şi pentru nedeclararea tuturor mărfurilor transportate (inclusiv a celor care nu sunt incluse cu risc fiscal ridicat); între 5.000 – 10.000 lei pentru neprezentarea de către conducătorul mijlocului de transport a documentelor de însoţire a transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat.
“Cu ajutorul platformei preconfigurată e-Transport, dezvoltată de PwC România, conformarea cu obligaţiile legale devine mult mai rapidă şi mai simplă. Soluţia e-Transport automatizează procesele de afaceri necesare pentru raportarea RO e-Transport, fiind integrată cu soluţiile de business ale companiilor şi direct conectată la sistemul informatic al ANAF. Practic, aplicaţia reduce semnificativ durata necesară raportării în platforma RO e-Transport şi elimină riscul de apariţie a erorilor. Mai mult, oferă funcţionalităţi variate de raportare, integrare şi modificare de date, putând fi instalată pe orice dispozitiv şi utilizată de oriunde”, informează PwC.